Fără maşini de vânzare pe străzi!

47Comentarii
Fără maşini de vânzare pe străzi!
Timişoara – După cum a promis viceprimarul Adrian Orza recent, Executivul primăriei a iniţiat un proiect de hotărâre referitor la interzicerea expunerii spre vânzare a vehiculelor, pe domeniul public sau privat al municipiului.

Cei care vor să scoată la vânzare autoturisme o pot face doar în spaţiile special amenajate în acest sens şi autorizate, în târguri auto şi showroom-uri. Proprietarii care îşi abandonează maşinile pe străzile urbei, cu anunţuri de vânzare pe geamuri, riscă să rămână fără ele şi să scoată sute de lei din buzunare. Deşi poliţiştii comunitari au aplicat sancţiuni şi până acum pentru acest lucru, reprezentanţii primăriei susţin că vor o hotărâre de consiliu local care să reglementeze clar acest aspect. Astfel, conform proiectului de hotărâre, “ocuparea sau blocarea părţii carosabile a drumurilor, parcărilor, trotuarelor, scuarurilor, spaţiului verde de pe domeniul public sau privat al municipiului Timişoara, prin expunerea spre vânzare a vehiculelor, se sancţionează cu amendă contravenţională cuprinsă între 500 si 1.000 de lei, precum şi cu ridicarea sau blocarea vehiculelor şi cu plata contravalorii prestaţiei efectuate“. De aplicarea sancţiunilor se va ocupa tot Poliţia Comunitară. Proiectul va intra în discuţia aleşilor locali în curând, urmând să fie supus la vot, în plenul consiliului local, la finele lunii. Timişorenii pot consulta proiectul pe site-ul sau la avizierele primăriei şi pot face propuneri în legătură cu acesta până în 20 octombrie 2008, la Biroul Relaţii Publice al municipalităţii, cam. 120, prin fax – 0256/490.635, sau e-mail – diana.paulescu@primariatm.ro.

Ridicarea maşinilor parcate ilegal şi second-hand continuă!  Ridicare masini 04.09.2008 | Video

Jos afişele de vânzare!

Se ridică maşinile second hand | Masini ridicate 29.08.2008 | Video



47Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor