Fara garantii pentru soferi la Pasajul Jiul. Robu: Incercam sa dam drumul pe doua benzi inainte de inceperea scolii

De Roxana Deaconescu
27Comentarii
Fara garantii pentru soferi la Pasajul Jiul. Robu: Incercam sa dam drumul pe doua benzi inainte de inceperea scolii
© TION: Fara garantii pentru soferi la Pasajul Jiul (foto: arhiva)
Se lucrează cu insistență pe șantierul Pasajului Jiul, susține primarul Nicolae Robu, proaspăt întors din concediu. Edilul spune că nu poate da asigurări că trecerea pe sub calea ferată va fi deschisă odată cu începerea școlii, însă susține că se face tot posibilul să fie deschise măcar două benzi, câte una pe sens.

Primarul Timișoarei spune că durează ceva amenajările pentru „rețeaua de degivrare”, fiind nevoie de timp pentru fiecare bandă amenajată.

„La Jiul încercăm înainte de începerea școlii să dăm în folosință parțial pasajul, în noua lui configurație. Vrem să se permită să se circule cel puțin pe o bandă pe sens. Asta înseamnă până în 11 septembrie, ziua de luni este ziua începerii școlilor. Se va lucra cu toată insistența, desigur, respectându-se normele. Nu s-a putut merge cu realizarea rețelei de degivrare automată pe benzile 1, 2, 3, 4, 5 cronologic, ci s-a mers pe banda 1, apoi pe banda 3, se va face banda 2, apoi banda 4 și banda 5, întrucât este nevoie, pentru fiecare etapă, să se lase timp”, a explicat edilul-șef.

Primarul Timișoarei nu știe dacă va fi cazul ca trecerea pe sub calea ferată să mai fie închisă complet până la darea în folosință a celor cinci benzi.

După finalizarea lucrărilor, Pasajul Jiul va avea cinci benzi de circulație, iar strada Jiul patru benzi. Lărgirea acestuia nu înseamnă doar lucrări pe sub trecerea de cale ferată, ci și reorganizarea intersecției. Vor fi amenajări stradale și pe Bd. Republicii, se va păstra geometria, iar sensurile de circulație vor fi separate prin realizarea unor insule. Pentru mijloacele de transport în comun vor fi amenajate alveole, iar intersecția cu rampa pasajului se va realiza cu cinci benzi și insulă direcțională centrală. Pe ambele părți vor fi amenajate piste pentru bicicliști și trotuare.

Licitația pentru lărgirea pasajului a fost lansată la începutul lunii septembrie 2015. Valoarea estimată a contractului era de 28 de milioane de lei, fără TVA, adică peste 7,6 milioane de euro, însă firma Porr Construct s-a angajat, la licitație, că efectuează lucrările cu 4,7 milioane de euro, cu tot cu TVA, adică 17.693.552 de lei, fără TVA, din care 1,57 milioane de lei fără TVA reprezintă lucrări diverse și neprevăzute. Durata de execuție este de 14 luni, conform contractului. Oficialii primăriei dau asigurări că pasajul va fi redeschis pe cinci benzi înainte de termen, chiar în toamna acestui an, în luna septembrie, cel mai târziu în octombrie.



27Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor