Fanii lui Poli,din cei mai buni, au ajuns cei mai interzişi!

Suporterii viola au câştigat de multe ori premii pentru cei mai fair-play fani. De această dată este vorba despre un altfel de top. Clubul FC Timişoara a avut 70 de suporteri interzişi pe stadioane, în sezonul trecut al Ligii I, şi se află pe primul loc într-un top al echipelor cu fani interzişi la manifestări sportive, întocmit de Jandarmeria Română.


Pe locul 2 în acelaşi clasament este Steaua
cu 39 de suporteri, în timp ce pe 3 şi pe 4
se află celelalte două echipe din
Bucureşti, Rapid (26) şi Dinamo (21). Ultimul
loc al ierarhiei este ocupat de campioana Unirea
Urziceni, pentru că niciunul dintre fanii săi
nu a fost interzis pe arenele sportive.


Jandarmeria Română a asigurat ordinea
şi siguranţa publică la 306 meciuri
în Liga I, iar dintre acestea 73 au fost
considerate de risc ridicat, 219 cu risc mediu şi
14 cu risc scăzut. La toate partidele a fost
folosit un număr total de 48.000 de jandarmi,
adică 1.414 pe etapă şi 157 pentru
fiecare meci.


La partidele din primul eşalon au fost
întocmite 151 de dosare cu acte de constatare
premergătoare începerii urmăriri
penale. Într-un top al echipelor ai căror
suporteri au dosare întocmite de Jandarmerie,
Rapid se află pe primul loc, cu 42 de dosare.
Locul secund este ocupat de Steaua (26), în timp
ce Dinamo (22) se află pe poziţia a treia.


Ultimul loc este ocupat de 4 formaţii, Gloria
Buzău, CS Otopeni, Pandurii Tg. Jiu şi Unirea
Urziceni, ai căror fani nu su
săvârşit fapte de natură
penală.

Daniel Neacşu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase