Falşi revoluţionari

2Comentarii
Falşi revoluţionari
Timişoara - Acuzaţii grave la adresa unor revoluţionari şi eroi martiri. Secretarul de stat pentru revoluţionari Puiu Nicolae Fesan, a anunţat astăzi la Timişoara că 9 persoane sunt acuzate că au făcut poliţie politică. Verdictul de colaborare cu fosta securitate a fost dat de CNSAS. 5 dintre persoane au fost declarate eroi martiri.

Cei 9 sunt din Galaţi, Oradea, Brăila, Zărneşti şi Botoşani. Doi dintre ei, care şi-au pierdut viaţa în decembrie 89 şi au fost declaraţi eroi martir, au fost chiar angajaţi în trupele de miliţie şi în cele de securitate, unul cu gradul de lt. major, iar al doilea cu gradul de colonel. Acuzaţiile de colaborare cu poliţia politică au fost date de CNSAS în cursul acestui an, dar reprezentanţii secretariatului pentru revoluţionari au ţinut să le facă publice la împlinirea a 18 ani de la Revoluţia din decembrie 89. Acum celor carora li s-a dovedit ca au facut poliţie politică vor rămâne fără titlurile de revoluţionari sau erou martir. Cei 4 revoluţionari vor fi nevoiţi să restituie banii obţinuti, le va fi retras certificatul şi vor fi trimişi în judecată pentru fals în declaraţii.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor