Sofer aproape de coma alcoolica implicat intr-un accident de circulatie, la Faget

De R.J.
Sofer aproape de coma alcoolica implicat intr-un accident de circulatie, la Faget
Alcoolul l-a adus aproape de moarte. Este vorba despre un bărbat de 48 de ani din Margina care s-a urcat la volan deși abia se mai putea ține pe picioare și a făcut accident. Șoferul a zburat cu mașina de pe șosea, la ieșire din Făget.

Accidentul a avut loc miercuri după-masă la ieșire din Făget.

„Deplasându-se la faţa locului, poliţiştii au stabilit că un bărbat în vârstă de 48 de ani, din comuna Margina, a condus un autoturism pe D.N. 68A, iar la un moment dat, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a pierdut controlul direcţiei de deplasare, părăsind partea carosabilă. În urma accidentului nicio persoană nu a fost rănită, acesta fiind soldat doar cu pagube materiale. Poliţiştii au procedat la testarea şoferului cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, anunță cei de la biroul de presă al IPJ Timiș.

Bărbatul s-a ales acum cu dosar penal pentru ,,conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie peste limita legală”, mai adaugă purtătorii de cuvânt ai IPJ Timiș.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

Făget.
TION.RO

Search in Făget

Filtrare cautari

Contacteaza-ne
Adrese utile