Extravaganţele românilor pe timp de criză: vacanţă de 54.000 de euro

7Comentarii
Extravaganţele românilor pe timp de criză: vacanţă de 54.000 de euro
Românii se tratează împotriva crizei economice cu vacanţe de lux. Seychelles, Scoţia, Nice, Japonia, China sau Caraibe sunt doar câteva dintre destinaţiile căutate de turiştii români. Unele agenţii de turism se pot lăuda că au vândut, în acest an, vacanţe care depăşesc 50.000 de euro.

Fericirea şi relaxarea nu au preţ. Fie şi pe timp de criză. Cel puţin aşa au considerat doi români care au plătit 54.000 de euro pentru o vacanţă în insulele  Seychelles din Oceanul Indian, la 1.600 km est de Africa, în nordul insulei Madagascar. Pachetul turistic, cumpărat de la J’Info Tour, a fost all inclusive. Cei doi norocoşi au fost cazaţi pe un bungalow la apă timp de 14 zile.

Pentru 60.000 de euro, 6 români au plecat într-o crozieră full options în Caraibe pentru 14 zile. Pachetul, achiziţionat de la Agenţia Christian Tour, a inclus  condiţii de lux şi vizite în cele mai importante porturi.

O altă vacanţă de lux pe care a cumpărat-o un român  de la Family Travel a costat nu mai puţin de 16.000 de euro. În acest preţ doi adulţi şi un copil au vizitat Japonia, Hong-Kong şi China. Vacanţa a durat 7 zile şi în preţ au fost incluse cazarea şi micul dejun.

De asemenea, 6 români au plătit 12.000 de euro pentru o vacanţa de 7 nopţi la Nice, adică 2.000 de euro de persoană. În acest preţ turiştii au avut inclusă cazarea cu mic dejun şi transportul.

“Lumea începe să meargă peste tot. În Dubai se merge pentru hoteluri, în Aruba şi în America, în Singapore. Oamenii caută ceva ce nu a mai fost. Oamenii  pleacă mai mult ca anul trecut. Noi avem o creştere de 16 % pe primele 6 luni”, a declarat Alin Burcea, proprietar Paralela 45.

Cea mai scumpă vacanţă vândută unui român în acest an de agenţia GTS Turism este în Scoţia. Pentru un sejur de 12 nopţi un grup de 7 persoane care includea şi copii a plătit 5.000 de euro. Vacanţa include transport şi cazare cu mic dejun.

“Scoţia  este o destinaţie exclusivistă. Au ales o astfel de destinaţie pentru castele vechi. Scoţia e un altfel de produs, acolo te duci să te relaxezi”, a declarat Cristian Ghiţă, director economic al Agenţiei GTS.

În România nu există destinaţii de lux

Cât despre România, aici destinaţiile de lux sunt sublime, dar lipsesc cu desăvârşire.  Majoritatea agenţiilor de turism sunt de acord că pentru o vacanţă de lux trebuie să pleci în străinătate, în condiţiile în care în România avem doar câteva hoteluri de lux.

“Destinaţii sau staţiuni de lux în România nu există în momentul de faţă. Pe litoral cel mai scump hotel e Vega e 200 de euro care în luna iulie a avut un grad de ocupare de 87 %, dar e unul singur, nu sunt 30. În general, la mare se merge pe trei zile, în afară, vacanţa e mai lungă pe 7-10 zile”, a declarat Alin Burcea, de la  Paralela 45.



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor