Expozitie despre Mineriada din iunie 1990, interzisă la Bucureşti, deschisa luni seara la Timisoara

22Comentarii
Expozitie despre Mineriada din iunie 1990, interzisă la Bucureşti, deschisa luni seara la Timisoara
Fotografii şi mărturii ale celor care au participat la Mineriada din 13-15 iunie 1990 au ajuns la Timişoara, unde pot fi vizitate gratuit de cei interesaţi. Iniţial deschisă în capitală, expoziţia a fost cenzurată, pe motiv că textele ar instiga la violenţă.

Păşiţi în această expoziţie pregătiţi să întâlniţi minciună, violenţă, ură şi cadavre”, avertizează organizatorii manifestării, pe un panou amplasat la intrarea în Muzeul de Artă. Aici, o serie de fotografii şi mărturii scrise de cei care au participat la Mineriada pot fi vizitate de timişoreni, timp de trei săptămâni.

Vernisajul expoziţiei a avut loc luni seara, ocazie cu care numeroase persoane care au trăit acele zile, dar şi tineri dornici să afle mai multe, au analizat fărâmele de istorie care şi-au făcut loc la parterul Palatului Baroc. „Sperăm că mesajul expoziţiei a fost clar – nu se poate ca într-o democraţie, într-un stat de drept, să se mai repete chestii din astea. Oricum, evenimentele din 13-15 iunie ne-au aruncat înapoi”, a spus la vernisajul expoziţiei Oscar Berger, membru fondator al Societăţii Timişoara.

Expoziţia, care poartă numele „Constatare la faţa locului”, a fost iniţial deschisă la Bucureşti, însă înschisă după numai câteva zile, pe motiv că textele care însoţesc fotografiile ar fi mult prea violente. Iniţiativa aparţine Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc şi Fundaţiei Konrad Adenauer, iar expoziţia a fost organizată în Timişoara de ziarul „Timişoara” şi Muzeul de Artă. Cei interesaţi o pot vizita timp de trei săptămâni, intrarea fiind liberă.     



22Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor