Expoziţie de… urecheaţi la Timişoara

1Comentariu
Expoziţie de… urecheaţi la Timişoara
Iepuraşii îşi prezintă blăniţa în public! Timişorenii care vor să vadă câteva dintre cele mai frumoase rase de iepuri, dar şi să le facă o plăcere copiilor, sunt invitaţi, începând de joi, în Piaţa Iosefin, la o frumoasă expoziţie, care este şi cu vânzare.

Expoziţia anuală organizată de Asociaţia crescătorilor de iepuri şi animale de blană din Timişoara va avea loc în hala de flori din piaţă, iar intrarea costă patru lei pentru adulţi şi doi lei pentru copii, elevi şi studenţi. Vor fi prezentate 18 rase de iepuri şi 10 de păsări, pe care le puteţi vedea până sâmbătă, între orele 9-17, respectiv duminică, între orele 9 şi 12. Pestriţul uriaş german, castorul rex, albastrul vienez şi neozeelandezul alb sunt doar câteva dintre rasele pe care pe puteţi vedea în cadrul expoziţiei. Dacă vreţi să adoptaţi un urecheat de rasă, trebuie să scoateţi din buzunar de la 100 până la 400 de lei, în funcţie de exemplarul pe care îl doriţi. Cu o zi înainte de începerea expoziţiei, miercuri, în 14 ianuarie, cei mai frumoşi iepuraşi, peste o sută de exemplare, vor participa la un concurs.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor