Expozitie de mobila la Iulius Mall, se cauta cumparatori

Expozitie de mobila la Iulius Mall, se cauta cumparatori
Mobilă e disponibilă pentru vânzare, interes pentru cumpărare mai puţin. Un număr de 11 firme româneşti şi una din Ungaria încearcă să-şi găsească clienţi pentru cele mai noi seturi de mobilier create. Timp de trei zile, de vineri şi până duminică, la demisolul Iulius Mall Timişoara are loc cea de-a 14-a ediţie a „Expo Mobila”.

Acţiunea este cu vânzare şi are loc în organizarea Camerei de Comerţ Timişoara, fiind o premieră, în sensul că este prima de toamnă, susţinută alături de cea tradiţională, anuală, desfăşurată în primăvară. În prima zi a evenimentului interesul publicului de a vedea ce mai oferă ultima modă în domeniul mobilierului a fost mai scăzut. Cel mai probabil, în weekend numărul vizitatorilor va fi mai mare.

„Nu prea au fost persoane interesate, cred că e criză. Mai greu ai acum bani să cumperi ceva pentru casă. Noi încercăm să reducem preţurile atât de mult pe cât putem, dar nici oamenii nu mai au bani. Sperăm ca în zilele următoare să fie ceva mai mare interesul. Oricum, avem reduceri şi aşteptăm clienţii”, am aflat de la unul dintre expozanţi.

În cadrul evenimentului sunt prezentate câteva seturi de mobilier tapiţate cu materiale noi, moderne, destul de puţin folosite în acest domeniu. La mare căutare sunt piesele realizate din lemn masiv, care se adresează unei clientele mai selecte, persoanelor care dispun de banii necesari pentru acest tip de mobilier. Iar la acest nivel criza ajunge mai greu. Pentru o piesă realizată din lemn masiv se pot plăti şi câteva mii de euro. Nu lipsesc din cadrul expoziţiei decoraţiunile şi accesoriile din ceramică, sticlă, oglindă, porţelan, lemn, piatră şi piele, şi nici articolele textile pentru locuinţă. Preţurile sunt promoţionale, spun expozanţii, dar chiar şi aşa buzunarele goale ale posibililor clienţi se lasă greu „accesate”.

Expo Mobila” poate fi vizitată, la Iulius Mall Timişoara, între orele 10.00 şi 22.00, până duminică.

M.H.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !