Charity Quiz Night continua cu o noua editie

De Alina Neagu
Reactualizat la:
Charity Quiz Night continua cu o noua editie
La Timișoara se pregătește a treia ediție Charity Quiz Night, un eveniment caritabil cu joc de întrebări. Organizat periodic de asociația Blythswood Banat, evenimentul strânge fonduri pentru a susține educația copiilor din familii în dificultate. 

Până acum, serile de quiz au strâns în total 3.450 lei în sprijinul centrelor de zi pentru copii de clasele I-VIII din familii defavorizate. Cei care doresc să participe și să fie generoși, sunt așteptați să își înscrie echipa online (între 2-6 membri pe echipă), completând formularul.

Fiecare participant trebuie să doneze 20 lei care este echivalentul a două mese calde pe zi pentru un beneficiar al serviciilor Blythswood Banat.

Evenimentul caritabil cu joc de întrebări în limba engleză este organizat în 8 runde, a câte 8-10 întrebări fiecare. Subiectele variază de la geografie, cultură generală, actualități, filme și muzică, iar unele runde pot avea răspunsuri în ordine alfabetică sau tematice. Jocul în sine este interactiv: pe de-o parte este un bun prilej de a te distra cu prietenii, iar pe de altă parte este o competiție cu toate celelalte mese.

La Charity Quiz Night, echipele care răspund corect la cele mai multe întrebări vor câștiga premii de grup, iar dacă participă la tombola serii, pot câștiga premii individuale. Un bilet de tombolă costă 5 lei, iar premiile pot valora între 100 și 500 lei.

Toate premiile oferite sunt cadouri din partea firmelor și persoanelor fizice care susțin scopul caritabil. Toți banii strânși la eveniment sunt direcționați centrelor de zi Blythswood Banat pentru îngrijirea copiilor și prevenirea abandonului școlar.

A treia ediție Charity Quiz Night are loc marți, 28 noiembrie, de la ora 19:00.

Blythswood Banat coordonează două centre de zi pentru copii în orașul Jimbolia, la 45 km de Timișoara, unde există o rată ridicată a abandonului școlar în rândul copiilor din familii cu venit redus. Serviciile oferite acoperă toate nevoile fizice, sociale, educaționale și psihologice ale fiecărui copil, au explicat reprezentanții asociației.

Mai multe detalii privind evenimentul găsiți aici.

Foto: Blythswood Banat

Foto: Blythswood Banat
După ediția de succes din luna octombrie, la care au participat peste 80 de timișoreni și unde au fost strânși aproximativ 2.000 de lei pentru copiii din familii în dificultate, Charity Quiz Night, evenimentul caritabil organizat de Blythswood Banat, ajunge la a doua ediție. Marți, 14 noiembrie, ...



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !