Printre țările cu mare tradiție în badminton care fac deplasarea la Timișoara se numără Danemarca cu un lot de 17 jucători, Malaezia va veni cu 14 jucători și Indonezia, care a deplasat un lot de 11 jucători, ceea ce demonstrează nivelul tot mai înalt la care se desfășoară competiția din România, fiind considerată un adevărat trial pentru echipele acestor țări.
România va alinia la start trei timișoreni: Sonia Olariu (numărul 159 mondial, care a reprezentat România la European Games de la Baku în 2015), Andra Olariu (campioană națională, care din vara trecută se antrenează la clubul Ikast FS din Danemarca) și Andreas Thiel. Acestora li se adaugă Ioana Ionică și Maria Duțu, Filimon Collins (campion național și numărul 16 în clasamentul mondial de juniori) și Mihai Grosu.
Competiţia din Circuitul European organizată de Federația Română de Badminton la Timișoara face parte din calendarul BWF şi punctează în clasamentul mondial, fiind una din ultimele competiții care punctează pentru calificarea la Jocurile Olimpice Rio 2016.
Internaţionalele de Badminton ale României se desfăşoară în Sala „Constantin Jude” în perioada 17-20 martie, după următorul program: calificările debutează joi (17 martie), ora 11; tabloul principal se joacă vineri (18 martie), ora 9; sferturile de finală sâmbătă (19 martie), ora 10; semifinalele se joacă sâmbătă (19 martie) ora 16; iar finalele, duminică (20 martie), ora 10.00.
Intrarea publicului este gratuită.
Citiți principiile noastre de moderare aici!