Ţerovenii, spaima edililor?

3Comentarii
Ţerovenii, spaima edililor?
REŞIŢA – Ambele investiţii au un rol deosebit de important pentru învăţământul reşiţean.

Conducerea Grupului Şcolar Industrial „Alexandru Popp“ din municipiu a solicitat Consiliului Local un teren de 10.830 mp, la km 5, în vederea construirii unei noi unităţi de învăţământ.

Conducerea şcolii justifică această cerere pentru că sediul actual al liceului aparţine Universităţii „Eftimie Murgu“, aflată în continuă expansiune din cauza numărului mare de studenţi.

Consilierii locali au aprobat în şedinţa extraordinară de ieri acordarea terenului respectiv.

Însă, înainte de a se trece la vot, viceprimarul Tiberiu Pădurean a precizat că „trebuie mare atenţie la această investiţie pentru a nu ne trezi cu noi ţeroveni care revendică terenuri. Oamenii trebuie să ştie că toate terenurile care au acest număr de top au aparţinut dintotdeauna Consiliului Local Reşiţa şi nu ţerovenilor“.

Tot în şedinţa de vineri, consilierii locali au aprobat şi transmiterea, către Compania Naţională de Investiţii, a unui teren de 4.838 mp în vederea construirii, în incinta Liceului „Traian Vuia“, a unei săli de sport.

Nina Curiţa



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor