E.ON Gaz are un nou centru de preluare a sesizărilor

2Comentarii
E.ON Gaz are un nou centru de preluare a sesizărilor
E.ON Gaz Distribuţie a pus în funcţiune un nou centru de apeluri de urgenţă. Acesta va asigura un mare grad de operativitate în preluarea sesizărilor şi în realizarea serviciului de intervenţie pentru situaţiile de urgenţă specifice domeniului gazelor naturale.

Astfel, pentru situaţii care reclamă intervenţia echipelor specializate, consumatorii pot suna la unul din cele două numere pentru apelurile de urgenţă: 0265.200.928 sau 0800.800.928. Investiţia iniţială pentru acest centru a fost de 300.000 de euro, în final valoarea investiţiei ajungând la 700.000 de euro. “Punerea în funcţiune a noului centru pentru gestionarea apelurilor de urgenţă a reprezentat un proces de durată care a însemnat alocarea unor importante resurse umane şi financiare. Acest centru reprezintă un pas important în îmbunătăţirea calităţii serviciilor noastre întrucât, permite servicii de intervenţie prompte la solicitările consumatorilor de gaze naturale. În acelaşi timp, permite optimizarea continuă a proceselor tehnice specifice operării şi asigurării mentenanţei sistemului de distribuţie prin documentarea corectă şi eficientă a stării acestuia”, a declarat Dan Morari, directorul general al E.ON Gaz Distribuţie. Toate sesizările pot fi preluate simultan şi transmise către structurile de intervenţie. Centrul de gestionare a apelurilor de urgenţă şi serviciul de dispecerat de urgenţă, funcţionează în regim non-stop şi asigură servicii specifice de dispecerizare şi intervenţie pentru toţi locuitorii din cele peste 1.000 de localităţi din cele 20 de judeţe din aria de competenţă a companiei. Populaţia are la dispoziţie următoarele numere unice de telefon: 0265.200.928, (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Romtelecom şi cu tariful operatorului pentru toate celelalte reţele de telefonie) sau 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă).



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor