Emporiki Bank isi premiaza clientii

Emporiki Bank isi premiaza clientii
Un televizor LCD pentru clienţii fideli! Emporiki Bank oferă la sfârşit de lună un cadou pentru casa ta, in cadrul campaniei de Credite Ipotecare. Trei timişoreni au caştigat premiile puse în joc de unitatea bancară.

Emporiki Bank, membră a grupului francez Credit Agricole, a derulat în perioada 1 iunie – 9 iulie 2010 campania de Credite Ipotecare, conform careia clienţii care au aplicat pentru un credit de nevoi personale cu ipotecă sau un credit ipotecar în această perioadă, vor primi cadou un televizor LCD Philips fără tragere la sorţi cu condiţia aprobării şi tragerii creditului. Conform regulamentului campaniei clienţii vor fi premiaţi la sfârşitul fiecărei luni. Astfel, la finele lunii iulie 2010 sucursalele Emporiki Bank din ţară şi din Bucureşti îşi invită clienţii pentru a intra în posesia televizorului LCD.

“Peste tot în jurul nostru în societate se aşteaptă de la clienţi să plătească pentru tot. Ne-am gândit că este timpul ca şi clienţii să fie recompensaţi. Emporiki Bank a oferit clienţilor săi prin intermediul campaniei de Credite Ipotecare, a cărei finalitate o sărbătorim prin aceste premii, pe lângă beneficiile produselor noastre ipotecare competitive şi o relaţie de colaborare solidă, bazată pe încredere şi siguranţă, pentru construcţia nevoilor lor financiare viitoare”, arătat Benoît Sarraute, director general adjunct al Emporiki Bank – România.

Reprezentanţii băncii au arătat că, lună de lună, premiile oferite clienţilor se vor diversifica, urmând să fie puse în joc şi multe alte premii atrăgătoare.

Pentru luna iulie, Emporiki Bank i-a premiat pe următorii clienţi:

– Maria Simona Stroia (client sucursala Timişoara 1);

– Claudiu Gheorghe Dăescu (client sucursala Timişoara 1);

– George Octavian Oncioiu (client sucursala Iulius Mall Timişoara).



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !