Emma Thompson refuză să lucreze cu fostul director de creație al Disney, acuzat de hărțuire sexuală

Emma Thompson refuză să lucreze cu fostul director de creație al Disney, acuzat de hărțuire sexuală
© foto: EPA
Actrița britanică Emma Thompson a anunțat că se retrage din distribuția unui film de animație produs de studiourile americane Skydance, după ce compania l-a numit ca director pe John Lasseter, fost șef de creație la Disney, acuzat de hărțuire sexuală, potrivit Le Figaro.

Vedeta recompensată cu două premii Oscar urma să își împrumute vocea pentru un personaj din lungmetrajul de animație “Luck”, însă s-a retras, explicând că nu poate lucra cu John Lasseter, fost director artistic al Disney Animation, acuzat de hărțuire sexuală.

John Lasseter, cofondator al companiei Pixar, creatorul unor filme de succes precum “Toy Story”, “Frozen” și “Finding Nemo”, care au generat încasări de miliarde de dolari, a părăsit compania Disney, unde lucra din 2006, la finalul lui 2018, după ce a fost acuzat de hărțuire sexuală. John Lasseter și-a prezentat public scuzele, recunoscând că “a eșuat” în încercarea de a insufla o cultură “a încrederii și respectului” în rândul angajaților.

La începutul lunii ianuarie, Lasseter, în vârstă de 62 de ani, recompensat cu un premiu Oscar pentru “Toy Story”, în 1995, a fost numit la conducerea studiourilor de animație Skydance.

Emma Thompson nu numai că s-a retras din proiectul cinematografic, dar a trimis conducerii Skydance o scrisoare prin care protestează față de decizia de cooptare a lui Lasseter, textul fiind remis și publicației Los Angeles Times.

“Consider ciudat faptul că dumneavoastră și compania dumneavoastră v-ați gândit să angajați pe cineva cu un trecut deplorabil ca cel al domnului Lasseter, având în vedere climatul actual”, a scris actrița în vârstă de 59 de ani.

“Dacă un bărbat a hărțuit femei timp de decenii, de ce ar vrea o femeie să lucreze cu el, dacă singura modalitate de a-l împiedica să o atingă ar fi că acest lucru este stipulat în contract”, a mai scris Emma Thompson.

Sursa: Mediafax



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !