Elodia va fi declarată moartă anul viitor!

13Comentarii
Elodia va fi declarată moartă anul viitor!
Unul dintre cele mai mediatizate cazuri de dispariţii din România, cel al avocatei din Braşov Elodia Ghinescu, nu s-a închis încă. Femeia nu a fost găsită nici vie, nici moartă, nimeni nu ştie exact ce s-a întâmplat cu ea, iar părinţii nu au unde să îi aprindă o lumânare. Soţul ei, poliţistul Cristian Cioacă, e cercetat în mai multe dosare, dar, până acum, nu s-a dat niciun verdict. Fiul celor doi, Patrick, stă cu tatăl lui la Piteşti, iar bunicii materni se plâng că nu l-au văzut din primăvară.

29 august 2007 a fost ultima zi în care avocata Elodia Ghinescu a fost văzută în viaţă, potrivit asistentei sale, Emilia Niţă. În acea după-amiază, Cristian Cioacă s-a dus la cabinetul ei, iar între cei doi are loc o discuţie aprinsă. Ora 16.30 este momentul în care ambele telefoane mobile ale Elodiei au fost închise, conform informărilor SRI. Anchetatorii au stabilit că la ora 22.00 Elodia Ghinescu are o ultimă conversaţie pe messenger. Cioacă susţine că în noaptea respectivă s-a certat cu Elodia şi că i-a cerut acesteia divorţul; ca urmare, avocata a plecat de acasă cu un geamantan mare, de culoare galbenă, a luat la ea 1.800 de euro şi o casetă din ceramică, în care avea bijuteriile.

Părinţii nu au unde să aprindă o lumânare

Pe 29 august se împlinesc trei ani de când nu se mai ştie nimic de avocată. “Este o perioadă destul de grea, acum că se fac trei ani. Familia nu are unde să aprindă o lumânare, pentru că nu are un mormânt şi nici nu sunt semne că ar mai fi în viaţă. În opinia mea, Cioacă este singurul care ne poate spune unde este Elodia în acest moment. El este ultimul care a văzut-o în viaţă”, spune Marilena Radu, avocata familia Ghinescu. În tot acest timp se dă o luptă continuă între familia avocatei şi Cristian Cioacă. Singurul loc unde vorbesc cele două părţi este sala de tribunal. Poliţistul e anchetat în trei dosare penale: pentru furtul bunurilor personale şi profesionale ce aparţineau avocatei, spargerea căsuţei de email a acesteia şi omor.

Căutată în lacul Nucşoara săptămâna trecută

Nu s-a renunţat însă la speranţa că va fi găsit cadavrul Elodiei. Săptămâna trecută s-au efectuat noi căutări, pe lacul Nucşoara din judeţul Argeş, zonă unde Cioacă obişnuia să meargă, iar săptămâna ce vine urmează noi audieri. La acestea se adaugă plângerea penală privind încălcarea programului de vizită a micuţului Patrick de către bunicii materni. “Din primăvara acestui an, Cristian Cioacă refuză să respecte hotărârea judecătorească şi ţine copilul departe de părinţii mamei sale. De altfel, i-a şi relatat doamnei Ghinescu că trebuia să se gândească în momentul în care a început aceste procese penale şi civile, că aici se va ajunge – în sensul că nu va mai putea să vadă copilul”, a adăugat avocata. Dacă până anul viitor, anchetatorii nu vor găsi cadavrul Elodiei, aceasta va fi declarată moartă. “Deşi au trecut trei ani, mi-e greu să vorbesc de Elodia Ghinescu la trecut, pentru că am cunoscut-o. Chiar dacă nu se va găsi cadavrul, dosarul va ajunge în instanţă pentru a o declara moartă”, povesteşte Crina Radu.

Prăjitură cu numele ei

În ultimii trei ani s-au conceput numeroase scenarii despre avocată: că ar fi în viaţă, în Dubai, că ar fi arsă şi cenuşa ei ar fi fost împrăştiată sau că trăieşte sub o altă înfăţişare. Scenariile au determinat chiar produse cu numele Elodia – de la cârnaţi de casă până la prăjituri, iar mai mulţi pictori amatori au realizat portretul avocatei, în speranţa că vor deveni cunoscuţi cu ajutorul „brandului”. Mii de ore de căutări au efectuat jandarmii şi scafandri în păduri şi lacuri în speranţa că vor da de o urmă cât de mică, iar cei mai antrenaţi câini ai Poliţiei au fost duşi în judeţele în care se bănuia că ar fi putut ajunge. După trei ani, niciun rezultat.

Sursa: cancan.ro

Taguri: , , ,


13Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor