Elodia, ucisă cu îngrăşăminte

Elodia, ucisă cu îngrăşăminte
Elodia Canadensis (Elodea sp.), plantă cunoscută sub denumirea populară de „ciuma apelor”, aproape că a dispărut din mlaştinile Deltei Dunării, fiind înlocuită în mod natural de o rudă mai rezistentă la factorii nocivi de mediu.

Semnalul de alarmă îl trage profesorul universitar doctor Vasile Ciocârlan, unul din cei mai reputaţi specialişti în flora spontană din România: „Până acum vreo 10 ani era cunoscută Elodia, ciuma apelor, o specie venită din Canada pe la 1800. Ei, acum această specie se mai găseşte foarte rar, în unul-două puncte, fiind pe cale de dispariţie. În schimb o înlocuieşte o rudă a ei care a venit mai recent, acum vreo 20-30 de ani şi care-i rezistentă la eutrofizare”.

Oltenii nu-şi mai găsesc sunătoarea

Profesorul Ciocârlan avertizează şi asupra efectelor dispariţiei plantelor din anumite zone ale ţării, dând ca exemplu fenomenul accelerat de deşertificare din Oltenia, care în mare măsură se datorează inconştienţei oamenilor: „Cercetătorii spun că tăierea masivă a pădurilor de salcâm din sudul ţării a dus la declanşarea fenomenului. Dar într-una din expediţile mele de cercetare am descoperit în Oltenia stejari. Nu erau mulţi, erau vreo cinci arbori cu vârsta de 400-500 de ani. Existenţa unor stejari atât de bătrâni e un semn că în Oltenia au fost cândva păduri întinse de stejari. Însă oltenii şi-au tăiat stejarii. Nu spun cât scandal a fost şi cu ăştia cinci copaci, când am intervenit să nu se taie, că au valoare istorică”. În ultima jumătate de secol, oltenii au rămas şi fără sunătoare: „În intevalul 1951-1953 am fost profesor la un liceu din Oltenia. Îmi aduc aminte că atunci găseam frecvent o pojarniţă, o anumită specie de sunătoare, pe care în ultimii ani oltenii îmi spun că n-au mai găsit-o”. De altfel, Florin Oancea, directorul ştiinţific al Institutului de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, consideră Oltenia drept zona în care plantele sunt cele mai ameninţate: „În următoarele câteva zeci de ani, chiar în decursul vieţii noastre, vom vedea cum procesul de deşertificare a Olteniei va rade de pe faţa pământului multe din speciile vegetale actuale”.

Ghioceii timpurii, exterminaţi pentru romantism

Biologii Dihoru Gheorghe şi Negrean Gavril, în ”Cartea Roşie a plantelor vasculare din România”, volum aflat în curs de apariţie la Editura Academiei, au identificat ca fiind în pericol de dispariţie pe teritoriul României un număr de 548 de taxoni, dintr-un total de 4.000 de specii de plante superioare. Dintre acestea, biologul Gheorghe Dihoru enumeră ghiocelul timpuriu din Dobrogea: „Ghiocelul de Babadag înfloreşte înaintea ghiocelului din restul ţării. Se duc negostorii şi o culeg în boboc şi o aduc în Bucureşti unde o vând. Această specie, aproape dispărută la noi, pe glob se mai găseşte doar în Crimeea şi în Basarabia”. Un alt pericol pentru plantele endemice îl reprezintă fabricile de ciment, care mucă hălci tot mai zdravene de rocă în exploataţiile de calcar dobrogene: „Garofiţa de Dobrogea şi clopoţelul românesc, plante endemice care cresc pe strânci calcaroase în Dobrogea, sunt două plante în mare pericol din cauza exploatării calcarului pentru ciment. Nu vedeţi ce nebunie e cu cimentul? Garofiţa nu creştre decât în Dobrogea românească şi în Bulgaria, în toată Europa. Dacă locul lor de crşetere este distrus, încet-încet planta asta se duce”.

Varza de mare, zdrobită de turişti

Din cauza turiştilor care se duc vara pe litoral, călcând şi ultimele porţiuni virgine ca vegetaţie ca să-şi facă potecuţe de acces la plajă, în ultimele decenii aproape că au dispărut două specii cândva comune: „varza de mare (Crambe maritima) şi o lucernă mică (Medicago marina), foarte păroasă, cu flori foarte aspectuoase, galbene, care din cauza turismului sunt pur şi simplu distruse prin bătătorirea litoralului. Eu sunt botanist foarte bătrân şi această «Medicago marina» n-am găsit-o decât o singură dată în viaţa mea, când eram student acum 50 de ani”. Pe cale de extincţie e şi „genţiana”, care creşte mai ales la munte, fiind folosită la creşterea productivităţii business-urilor locale, explică profesorul Ciocârlan: „Ciobanii o sapă ca să o pună la oi, să le crească oilor pofta de mâncare”. De 50 de ani încoace, botanistul estimează că numai în România au dispărut în jur de 50-60 de specii, luând cu ele pentru totdeauna un tezaur de gene unicat.

Migraţia plantelor

Înnebunite de clima tot mai aridă, plantele care până nu demult îşi făceau siesta pe malul Mediteranei au hotărât să-şi ia tălpăşiţa, migrând în masă în regiuni cu climat mai blând, a observat biologul Vasile Ciocârlan: „Zeci de specii se retrag din sud spre nord. Din Balcani şi de la Mediterana trec Dunărea în România din cauza temperaturii. Aceste specii începem să le găsim tot mai des în flora spontană de la noi”. În Delta Dunării, fenomenul este şi mai intens „Când m-am documentat ca să scriu cartea «Flora Deltei Dunării», faţă de datele anterioare menţionate de botanişti în literatura de specialitate, eu n-am mai regăsit vreo 130 de specii. O parte au fost probabil greşit identificate, altele au dispărut, în schimb am găsit vreo 130 de specii noi venite din alte părţi de pe glob, care au ocupat nişele ecologice eliberate de speciile care au dispărut. Ce am fost însă uimit să descopăr e o plantă considerată de 120 de ani dispărută. Pe grindul Perişor, pe o suprafaţă de numai câţiva metri pătraţi, am dat peste câteva plante de «Trachomitum venetum»”.

Sursa: Gandul.info



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !