Elodia l-a salvat pe avocatul poliţistului Cioacă

Reactualizat la:
1Comentariu
Elodia l-a salvat pe avocatul poliţistului Cioacă
Apărătorul poliţistului, dramaturg pasionat, susţine că e posibil să scrie o piesă de teatru despre Elodia şi Cioacă.

Elodia si Cioaca l-au facut celebru pe avocatul pitestean Florentin Sorescu, aparatorul politistului, chiar cand acesta se pregatea sa se lase de meserie pentru a se dedica pasiunii sale de-o viata: dramaturgia. Sorescu spune ca a ajuns avocatul controversatului politist dintr-o pura intamplare. “Cristian Cioaca a apelat, initial, la un avocat din orasul lui, care l-a sfatuit sa isi ia un aparator din afara baroului Brasov, tinand cont de pozitia sotiei sale in acest barou. A discutat apoi cu un avocat din Pitesti, dar nici acesta nu avea timp sa se ocupe de caz.

Fiindu-mi prieten, insa, mi-a recomandat mie dosarul si, astfel, am ajuns sa-l reprezint in justitie”, ne-a spus Sorescu. Avocatul pitestean a mai povestit ca si-a inceput cariera artistica in timpul facultatii, cand s-a apucat sa scrie poezii. Prima piesa de teatru a terminat-o, insa, cu numai cateva saptamani inainte sa preia dosarul Cioaca-Elodia, si are ca subiect credinta in sprijinul prietenilor. Acesta recunoaste ca, daca ar castiga destui bani din dramaturgie, ar renunta total la avocatura. Sorescu sustine ca faptul ca este avocat il ajuta sa isi creeze si tipologii pe care le foloseste in piesele lui de teatru si nu exclude varianta ca, in viitor, sa scrie o piesa de teatru inspirata chiar de personajele care l-au lansat si mai mult in cariera: Elodia si Cioaca.
A facut 15 operatii chirurgicale
Desi pentru multi poate parea ciudat, Florentin Sorescu ne-a spus ca se simte la spital ca acasa. Si asta pentru ca, pana la 36 de ani cat are acum, a suferit mai mult de 15 operatii chirurgicale, dupa ce, la varsta de varsta de 4 ani si jumatate, a avut un accident grav. In timp ce era cu parintii la mare, s-a urcat intr-un trenulet pe roti, din care a cazut si s-a lovit puternic, mai ales in zona fetei.

 

Sursa: Cancan



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor