Elicopter civil prăbuşit în Afganistan

Reactualizat la:
elicopter
elicopter
În urma impactului, toţi pasageri aflaţi la bordul elicopterului şi-au pierdut viaţa. Colonelul Tom Collins, purtător de cuvânt al coaliţiei conduse de Statele Unite, a afirmat că au fost recuperate 12 cadavre de la locul securizat de efective străine.

Conform acestuia, cauzele accidentului nu sunt cunoscute, însă trebuie menţionat că acesta a avut loc într-o regiune unde mişcarea insurgentă este activă. Un purtător de cuvânt al talibanilor a declarat că militanţii au fost cei care au doborât elicopterul. În trecut, insurgenţii au mai revendicat doborârea unor aparate de zbor, însă afirmaţiile lor s-au dovedit deseori nefondate.

Elicopterul, care a decolat din localitatea Khost şi avea destinaţia Kabul, transporta antreprenori care colaborau cu o firmă angajată în proiecte de reconstrucţie. Un purtător de cuvânt al trupelor conduse de NATO, maiorul Luke Knittig, a declarat că cel puţin doi militari ai coaliţiei au fost ucişi. Naţionalitatea persoanelor aflate la bord nu a fost făcută public.

Sursa: Antena3



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !