Elevii timisoreni, medaliati cu argint in Slovacia

2Comentarii
Elevii timisoreni, medaliati cu argint in Slovacia
Companiile elevilor sunt tot mai performante în afara graniţelor ţării. Este vorba despre acele firme de exerciţiu pe care liceenii le creează la cursuri alături de un profesor coordonator şi prin intermediul cărora simulează activităţile reale de pe piaţă: diverse tranzacţii, organizarea unor strategii manageriale, dezvoltarea afacerii etc.

Medalie de argint pentru elevii de la Colegiul „Emanuil Ungureanu” din Timişoara. Firma liceenilor de la Ungureanu a obţinut locul II la categoria prezentare la un concurs internaţional organizat la Bratislava, în Slovacia. „Am participat şi anul trecut, dar tot locul II l-am obţinut, atunci la categoria catalog. Se pare că nu putem urca încă mai sus”, a spus cu puţină dezamăgire Rodica Radosavlevici, profesorul coordonator al elevilor.

Cei şase tineri participanţi s-au prezentat la concurs cu firma „Chic & Trendy”. Firma, care este aceeaşi din 2009, a schimbat doar echipa, tinerii implicaţi în proiect aflându-se la prima participare. De la manager la angajat, acoperind diverse posturi care există într-o companie reală, elevii timişoreni au impresionat juriul cu prezentarea companiei la care au lucrat în ultimele luni şi au obţinut medaliile de argint.

Firma deschisă de elevi se ocupă cu organizarea de evenimente, iar cu această idee tinerii s-au luptat cu colegi de la unităţi de învăţământ din nouă ţări, 85 fiind numărul firmelor de exerciţiu care au participat la competiţie.

M.M. Hojda



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor