Elevii din Timis se intorc de luni la scoala

8Comentarii
Elevii din Timis se intorc de luni la scoala
Peste 100.000 de elevi din întreg judeţul se întorc luni în bănci, pentru un nou an şcolar. Cu toate acestea, zeci de şcoli din Timiş nu au primit avizul sanitar, iar în jur de 3600 de elevi vor învăţa în condiţii improprii.

Deşi stăm mai bine ca în alţi ani la capitolul şcoli şi grădiniţe fără aviz sanitar, mai ales datorită lucrărilor care s-au făcut la instituţiile de învăţământ din mediul rural, anul şcolar 2010/2011 surprinde 86 din cele peste 600 de şcoli din judeţ nepregătite. Astfel, în unele situaţii, elevii vor fi nevoiţi să meargă la toaletă… în curte, deoarece nu există reţea de apă. De asemenea, 51 de şcoli din judeţ s-au închis, pe urma comasărilor claselor şi a numărului mic de elevi, mai ales în mediul rural.    

Noul an şcolar aduce şi noutăţi pentru elevii din judeţ: astfel, potrivit ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, elevii vor face ore chiar din prima zi de şcoală. De asemenea, în ceea ce priveşte Bacalaureatul, cei care vor fi prinşi copiind la examenul de anul viitor nu vor mai putea da Bacalaureatul în următoarele două sesiuni – cea din toamnă şi cea din iunie 2012. Anul acesta, procentul de promovabilitate de la Bacalaureat, în Timiş, a fost cel mai mic din ultimii ani. Doar 83% dintre elevi au promovat examenul, faţă de 94% în 2009.



8Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor