Elevii din Timiş se întorc astăzi la şcoală

Elevii din Timiş se întorc astăzi la şcoală
Gata cu vacanţa de Paşti. De luni, elevii din judeţul Timiş se întorc în bănci. Peste numai o săptămână, cei din clasa a XII-a vor susţine proba pentru evaluarea competenţelor digitale din cadrul examenului de bacalaureat.

Astfel, în perioada 19-29 aprilie, elevii de liceu vor susţine proba pentru evaluarea competenţelor digitale, iar mai apoi, între 31 mai şi 4 iunie, va avea loc evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă modernă. Elevii claselor a XII-a încheie cursurile în 12 iunie, după care examenul de bacalaureat continuă cu probele scrise. Potrivit calendarului de bacalaureat, în 28 iunie are loc proba la limba şi literatura română, în 29 iunie la limba şi literatura maternă, în 30 iunie va fi proba obligatorie a profilului, iar în 2 iulie proba la alegerea profilului şi specializării. Rezultatele vor fi afişate în 4 iulie până la ora 16. În aceeaşi zi, în intervalul orar 16 – 20 vor putea fi depuse contestaţiile, iar în 8 iulie vor fi afişate rezultatele finale. Tezele pentru semestru al II-lea al anului şcolar 2009-2010 se susţin de regulă până la 14 mai. Totodată, în această perioadă au loc evaluările naţionale pentru clasa a VIII-a. Astfel, aceştia vor participa la prima evaluare, cea la limba şi literatura română, în 4 mai, urmând evaluări la limba şi literatura maternă, în 6 mai şi la matematică, în 12 mai. Cursurile semestrului al II-lea  se vor încheia în 11 iunie, iar vacanţa de vară durează între 12 iunie şi 12 septembrie.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !