Elev din Timis eliminat din examen dupa ce i-a sunat telefonul in timpul probei

De Adrian Panduru
Reactualizat la:
2Comentarii
Elev din Timis eliminat din examen dupa ce i-a sunat telefonul in timpul probei
© TION: Elev din Timis eliminat din examen dupa ce i-a sunat telefonul în timpul probei
Prima probă a Evaluării Naționale nu a trecut fără eliminări. Deși elevii de clasa a 8-a au spus că subiectele au fost ușoare, unul dintre colegii lor a fost eliminat din examen. În Timiș au dat prima probă a Evaluării Naționale, cea scrisă la Limba Română, aproximativ 4.500 de elevi.

Elevul a fost eliminat din examen deoarece i-a sunat telefonul în timpul probei, iar la Evaluarea Națională prezența în sală cu astfel de dispozitive de comunicare este strict interzisă.

Elevul susținea proba la Centrul de examen din localitatea Gătaia. Acesta a primit nota 1, după ce profesorii supraveghetori l-au prins cu telefonul mobil asupra sa. Dintr-un număr de 4477 elevi înscriși, la proba de luni au participat un număr de 4399. Au absentat 77 de elevi.

Pe elevii de clasa a 8-a îi așteaptă marți proba la Limba Maternă, iar miercuri, proba la Matematică.

Articole pe aceeași temă:

Subiectele la Evaluarea Nationala – proba la Limba Romana

Aproape 8.000 de elevi din Timis – in examen. A inceput Evaluarea Nationala si continua BAC-ul

 



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor