Elev de 10 ani din Timisoara – judecat de colegii sai dupa ce a furat un telefon, intr-un proces simulat

De Adrian Panduru
2Comentarii
Elev de 10 ani din Timisoara – judecat de colegii sai dupa ce a furat un telefon, intr-un proces simulat
Elevi de clasa a IV-a de la o școală din Timișoara au călcat pentru prima dată într-o sală de judecată. Un coleg de-al lor, de numai 10 ani, a fost judecat pentru că a furat un telefon mobil. Bineînțeles, a fost vorba de un proces simulat, totul s-a desfășurat după un scenariu, iar copiii au revenit pe băncile școlii.

Totul s-a întâmplat la Curtea de Apel Timișoara, unde elevi de clasa a IV-a de la Colegiul Național de Arte “Ion Vidu” au fost judecători, procurori, avocați sau… inculpați. Evenimentul a avut loc cu ocazia Zilei Europene a Justiției Civile. Scenariul după care s-a desfășurat procesul a fost unul simplu: un elev de la o școală din Timișoara a ajuns în fața magistraților (colegii săi) după ce a furat telefonul mobil al unui coleg. Elevul de 10 ani și-a recunoscut fapta și a restituit telefonul furat și, prin urmare, a primit o pedeapsă de două săptămâni de muncă în folosul comunității. Elevii au fost cei care au condus acest proces, cu sprijinul judecătorilor și al profesorilor. Curtea de Apel Timișoara derulează acest proiect de procese simulate din anul 1999.

„Proiectul are ca și regulă de bază intervenția minimală din partea noastră, a judecătorilor, în derularea acestui proiect, rolul nostru este doar de a-i călăuzi cu privire la oferirea informațiilor pe limba și pe înțelesul lor: care sunt regulile unui proces în România, care sunt regulile de adresabilitate, care e poziția avocatului, a procurorului, a martorilor în proces și căror reguli trebuie să se supună”, a spus judecătorul Cristian Pop.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor