Elena Udrea, invitată la Făget

12Comentarii
Elena Udrea, invitată la Făget
Democrat-liberalii din Timiş au invitat-o în oraşul Făget pe Elena Udrea, actualul Ministru al Turismului, pentru a-i cere sprijinul în vederea promovării turismului în această zonă. Vizita nu este una întâmplătoare, ci va „pica” pe final de campanie electorală.


La Făget vor avea loc, în 15 februarie,
alegeri pentru ocuparea fotoliul de primar, după
ce fostul edil-şef al oraşului, Dorel Covaci,
a fost ales deputat. Cinci candidaţi s-au
înscris în cursa electorală: Marcel
Avram – PD-L, Angelica Brezovan – PNL, Ion
Căliman – PSD, Victor Birău şi
Ioan Istrat – independenţi. Şeful de
campanie al PD-L pe zona Făget, Traian Stancu, a
declarat, joi, că a invitat-o pe Elena Udrea
în localitate, pentru a-i prezenta
potenţialul turistic: „Vrem să
profităm, să-i arătăm strategia de
dezvoltare a turismului pentru această zonă
şi să-i cerem sprijinul. Este vorba de
două inele turistice care fac legătura
între Vârful Căprioru, Nădargul,
Lacul Surduc, Liman şi Poieni Strâmbu. Multe
dintre aceste obiective sunt pe partea de Apus a
muntelui respectiv, unde sperăm să putem
amenaja şi o pârtie de schi. Sperăm, cu
autostrada trecând pe acolo, să
dezvoltăm aceste obiective turistice în
câţiva ani. Elena Udrea sigur ne va
sprijini… Probabil că va veni spre
sfârşitul campaniei, în ultima zi de
campanie
”, a precizat Stancu.
Democrat-liberalul i-a şi trimis lui Udrea un
material de informare referitor la zona Făget. La
întâlnirea cu ministrul Turismului vor fi
invitaţi şi proprietarii de pensiuni. Şi
candidatul PD-L la Primăria Făget
îşi pune mari speranţe în Udrea:
Există un potenţial deosebit
pentru turism. În primul rând, vrem să
introducem bisericile din lemn într-un circuit
turistic. Ne bazăm foarte mult pe ajutorul
ministrului Turismului, Elena Udrea, din partea
căreia avem promis un sprijin deosebit pentru
încurajarea înfiinţări unor
pensiuni, mini-hoteluri şi centre turistice. Asta,
bineînţeles, avantajând şi
oamenii, şi infrastructura acestei
zone
”, spune Marcel Avram.


 

Alina Strugariu

alina.strugariu@informmedia.ro



12Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor