Elena Udrea a făcut turism electoral la Făget

Reactualizat la:
16Comentarii
Elena Udrea
Elena Udrea

 
Deşi ministrul Turismului trebuia să ajungă încă de dimineaţă la Făget, întreg programul a fost decalat din cauza drumurilor înzăpezite. Într-un final, Udrea a ajuns la Casa de cultură, de unde muzica răsuna pe toată strada, şi unde o aşteptau zeci de fani. Aproape toţi liderii şi parlamentarii PD-L Timiş s-au mobilizat şi au participat la întâlnirea electorală organizată de PD-L în localitate. Făgeţenii îşi vor alege duminică un nou primar, după ce social-democratul Dorel Covaci a fost ales deputat.
Udrea a dat mâna cu oamenii, s-a pozat alături de ei, le-a promis investiţii şi i-a sfătuit să voteze… cu cine trebuie: „Nu vreau să mă întorc aici
să facem alegeri, ci vreau să vin să facem turism
”, a declarat oficialul guvernului aflat în campanie electorală.
Preşedintele PD-L Timiş, Dorel Borza, le-a spus oamenilor că deşi partidul pe care îl reprezintă nu a câştigat alegerile în această zonă recunoscută ca fiind fieful PSD, acest lucru fiind „o sincopă”, îşi va deschide birou parlamentar la Făget. Deviza întâlnirii a fost „Votaţi portocala, că lămâia, PNL, aţi văzut, e acră, iar roşia pătează”, a recomandat Axinte de pe scenă.

Vin dinspre Timişoara şi mi-am dat seama că investiţiile nu prea s-au îndreptat către Timiş până acum. (…) Acest guvern va da bani pentru investiţii, va trimite banii pentru a face drumul către dumneavoastră”, a promis Elena Udrea electoratului.

„Blonda de la Turism” a primit chiar şi o poezie de la un admirator:

Doamna Lenuţa, îţi spun drept

Mă bucur că aţi venit la Făget

Domnul să te binecuvânteze

Calea să ţi-o lumineze

Spre tot ce-i bine şi trudiţi

Pe noi dacă ne iubiţi”.
După întâlnirea electorală, Elena Udrea a dat o raită pe la primărie, a vizitat biserica din lemn din localitatea Băteşti, după care a plecat spre Timişoara, fără să se mai întânească cu proprietarii de pensiuni şi primarii din zonă. Ministrul a promis să promoveze bisericile din lemn din zona
Făgetului, care au intrat, unele, în reabilitare, printr-un program al CJT, a recomandat dezvoltarea pensiunilor agroturistice şi a dat asigurări că bani există şi că milioanele de euro se vor îndrepta şi către Timiş dacă există proiecte.

Elena Udrea, invitată la
Făget

 



16Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor