Elba, o merituoasă finalistă

Elba, o merituoasă finalistă
TIMIŞOARA – Echipa de baschet Elba a obţinut cea mai bună performanţă din ultimul timp, a unei echipe din Timişoara. Baschetbaliştii au fost în week-end la Ploieşti unde a avut loc faza finală – Final Four – a Cupei României.

În semifinale, echipa lui Dragan Petricevici a întâlnit mult mai galonata echipă din Sibiu. Partida a fost foarte disputată, americanii de pe Cibin, dorind să învingă cu orice preţ pe sârbii de pe Bega. Chiar şi fără cel mai bun jucător al echipei, Marjanovici, reţinut de o accidentare suferită în meciul cu Dinamo, Elba s-a descurcat de minune.

Pesici a fost în zi de graţie, reuşind 30 de puncte. Păltinişanu şi Markovici i-au ţinut spatele, astfel că gruparea timişoreană a fost mai mereu în avantaj. Când a fost nevoie, şi rezervele au dat o mână de ajutor. Vasilescu a fost exact în defensivă, dar şi în ofensivă, iar Czmor a marcat două „triţe”, atunci când echipa avea mai mare nevoie de puncte.

Elba s-a impus pentru a treia oară în faţa Sibiului în actualul sezon, 89-81 şi şi-a câştigat dreptul de a evolua în finala mare. Aici, miza partidei, valoarea adversarului, presiunea publicului, dar şi greşelile de arbitraj şi-au pus amprenta asupra echipei bănăţene. Elba nu a prins o zi bună, dar chiar dacă ar fi prins, Ploieştiul nu avea voie să piardă pe teren propriu…

Astfel, după un meci dominat clar de Asesoft, gruparea prahoveană a câştigat pentru a patra oară Cupa României, 89-66 în finala din acest sezon cu merituoasa echipă timişoreană. Baschetbaliştii noştri, care nu şi-au primit salariile în acest sezon, au marele merit, că în ciuda gravelor problemelor financiare au dat dovadă de profesionalism şi dăruire, ducând Timişoara în finala unei competiţii naţionale majore.

Aşteptăm acum ca şi echipele de handbal şi fotbal să ajungă în aceeaşi fază a Cupei… În urma acestei performanţe, Elba poate participa în cupele europene, dar rămâne de văzut dacă va putea să se înscrie.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !