Egal cu mult noroc. ACS Poli Timisoara – FC Botosani: 1 – 1

De Marcel Hoster
Reactualizat la:
13Comentarii
Egal cu mult noroc. ACS Poli Timisoara – FC Botosani: 1 – 1
© Foto: Cornel Putan
ACS Poli a avut o primă repriză excelentă, dar şi o a doua jumătate extrem de slabă, reuşind până la urmă să scoată un punct pe teren propriu cu Botoşani. Vineri seara, pe „Dan Păltinişanu”, scorul a fost 1 – 1, iar bănăţenii au scăpat cu faţa curată în câteva faze pe care scria gol, reuşite de oaspeţi.

Formaţia antrenată de Ionuţ Popa a avut vineri seara un meci cu două feţe. O primă repriză a jucat excelent, pentru ca în a doua parte să fie dominată şi aproape învinsă de FC Botoşani. Până la urmă a scăpat ieftin, a evitat înfrângerea şi se alege cu un punct, care e bun şi acesta.

Echipa gazdă a dominat din primele minute, părând că va avea un meci relativ uşor. Mai mult, chiar a şi deschis scorul, prin Bârnoi, care s-a ales cu şansa vieţii sale la ACS Poli după ce Mailat i-a lăsat pe timişoreni cu buzele umflate şi a plecat la Cluj.

Golul a venit în minutul 23, Creţu a insistat la o minge în faţa careului advers, i-a pasat lui Bârnoi, apărarea moldoveană oprindu-se, crezând că e ofsaid, tânărul atacant timişorean a urmărit şi a reuşit un gol frumos, o scăriţă peste portarul advers, şi e 1 – 0. Repriza nu se încheie înainte ca timişorenii să mai aibă două ocazii bune, prin Ciucur şi Abraw. La vestiare se intră cu 1 – 0 şi spectatorii zgribuliţi aveau planuri de victorie deja.

Repriza a doua părea să confirme aceste speranţe, dar numai în primele minute. Abraw e aproape de a înscrie, dar faza rămâne fără rezultat. Din păcate, de partea cealaltă urmează o lovitură liberă executată de Roman şi mingea poposeşte în poarta adversă. E 1 – 1 şi jocul se schimbă total. Minutul 64 aduce revenirea în teren a lui Drăghici, după o perioadă lungă de lipsă din cauza unei accidentări. Acum avem doi atacanţi adevăraţi, şi Drăghici şi Abraw, poate că Popa nu va mai fi „pisoiaş” şi va fi dispus să joace cu două vârfuri. Soarta meciului era aproape de a fi rezolvată definitiv şi nu favorabil Timişoarei în minutul 78, când Curileac respinge în faţă o minge bine trimisă de Chitoşcă, dar Târnovan ratează incedibil posibilitatea de a asigura trei puncte pentru echipa sa. La fel, în minutul 86 Bordeianu are o bară pentru echipa sa, iar Timişoara scapă fără gol încă o dată. Meciul se termină, destul de fericit pentru Timişoara, aceasta scapă fără o înfrângere care s-a prefigurat pe final de meci.

Ionuţ Popa, antrenor ACS Poli: “Ultimele patru jocuri oficiale trebuia să le câştigăm”

„Sunt nemultumit, ultimele patru jocuri oficiale trebuia să le câștigăm. Şi am câștigat doar două. Mă deranjează ultimele două jocuri, de fiecare dată am condus și de fiecare dată am făcut pasul în spate. Am şi discutat asta la antrenament. Se petrece ceva în psihicul lor, parcă le e frică de victorie. Am schimbat tot flancul după accidentarea lui Țigănașu și plecarea lui Mailat. Am întâlnit un adversar bun, care va juca sigur în play-off. Noi doream să câștigăm să ajungem și noi să avem șanse, acum ne-am îndepărtat de play-off. Cătălin Straton a fost un băiat care a fost ajutat de conducere. Astă iarnă, când toți ne puneam problema banilor de sărbători el a fost primul ajutat de conducere. Gestul lui e unul care dezarmează grupul ca și atmosferă”

Costel Enache, antrenor FC Botoşani: “Jocul a avut două reprize diferite”

„Jocul a fost avut două reprize total diferite. Am avut o repriză în care am jucat fără atitudine, fără dinamică, după care am făcut o repriză a doua bună, spre foarte bună. Am stat bine în defensivă și pe partea ofensivă am făcut un joc bun rapid. Am dat un gol, am avut ocazii, mai incercăm. Vom da mai mult în meciul următor”

 



13Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor