Eficient şi fără urme: Operaţia de apendicită se face acum şi prin gură

Reactualizat la:
Eficient şi fără urme: Operaţia de apendicită se face acum şi prin gură
Chirurgii americani au reuşit o premieră mondială. Aceştia au povestit pentru Sky News cum au îndepărtat apendicele unui bărbat operând prin cavitatea bucală a acestuia.

Procedura revoluţionară a asigurat că bărbatul, care era bolnav de apendicită, nu a rămas cu nicio cicatrice vizibilă. Jeff Scholz, în vârstă de 40 de ani, s-a recuperat de asemenea mai rapid decât ar fi făcut-o dacă ar fi fost operat după metoda clasică. „Am mâncat pizza şi am făcut genuflexiuni la trei zile după intervenţia medicală. La modul în care s-a realizat aş fi crezut că voi avea dureri de stomac după operaţie, dar nu am avut nimic”, a declarat Scholz, fost puşcaş marin, pentru Sky News.

Chirurgii de la Centrul medical din cadrul Universităţii California, San Diego, au introdus prin gâtul pacientului instrumente de dimensiuni reduse ataşate la nişte cabluri de control. După ce au golit stomacul de conţinut, medicii au efectuat o mică incizie în peretele organului pentru a ajunge în cavitatea abdominală. Apendicele inflamat a fost tăiat şi scos afară prin stomac şi apoi prin gura pacientului. Scholz a fost externat la 17 ore după operaţie şi s-a întors la muncă o zi mai târziu.

Procedura numită trans-gastrică reduce riscul de infecţii, a indicat profesorul Santiago Horgan, director al Centrului pentru Chirurgia Viitorului din cadrul Universităţii California. Bacterii precum stafilococul auriu rezistent la meticilină (MRSA), care provoacă în mod comun complicaţii postoperatorii, nu pot supravieţui în mediul acid din stomac. Procedura implică şi o recuperare fizică mai rapidă. Chirugia trans-gastrică este încă în fază experimentală. Chirurgii trebuie să se asigure că nu există riscul ca ceea ce se găseşte în stomac să contamineze cavitatea abdominală.

O echipă de medici din India a susţinut că a realizat acelaşi tip de operaţie chirurgicală, însă, până în prezent, nu a făcut o demonstraţie publică. Alte orificii naturale pot fi de asemenea folosite drept cale de acces către organele interne, mai scrie Sky News.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !