Şefa Loteriei, Liliana Mincă, a fost revocată din funcţie

14Comentarii
Şefa Loteriei, Liliana Mincă, a fost revocată din funcţie

Şefa Loteriei Române, Liliana Mincă, a fost
revocată din funcţie. Liliana Mincă a fost
înlocuită de Gheorghe Benea, membru PD-L.


Liliana Mincă a fost revocată din
funcţie potrivit Hotărârii
Adunării Generale a Acţionarilor de
astăzi. Decizia de revocare vine la
iniţiativa unilaterală a acţionariatului
unic şi “pentru cauze neimputabile”. Potrivit
Hotărârii AGA, membrii consiliului de
administraţie al Companiei Naţionale Loteria
Română au fost mandataţi să
stabilească valoarea despăgubirilor pe care
urmează să le primească Liliana
Mincă. Liliana Mincă a fost numită,
în 2006, preşedinte al Consiliului de
Administraţie şi Director General al
Companiei Naţionale Loteria Română S.A.
Din mai 2007, este membru în Comitetul Executiv
al Asociaţiei Europene a Loteriilor. Între
2005-2006 a fost preşedinte cu rang de Secretar de
Stat în cadrul Agenţia Naţionale de
Control a Exporturilor. Gheorghe Benea are 55 de ani
şi a absolvit Facultatea de Tehnologie
Chimică Iaşi. Din 1990 până
în 1998 a fost Director Tehnic şi de
Producţie la Fabrica de celuloză şi
hârtie Dej, din 1998 şi până
în 2004 – Director General al S.C. Someş S.A
Dej, Director General Pehart Tec S.A. Petresti (2005 –
2007), Director General adjunct la societatea Remarul
16 Februarie S.A. Cluj-Napoca şi Director General
coordonator la Remarul Metalurgica Aiud din 2007
până în aprilie 2008. Din aprilie 2008
a fost Preşedinte Director General la S.C.
Metalurgica Transilvana Aiud S.A. În cadrul
alegerilor parlamentare din noiembrie 2008 a candidat,
din partea PD-L Cluj, la Senat – Colegiul 3.


Sursa: realitatea.net



14Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor