Edelweiss: Nu sunt o simplă stripteuză. Fac balet erotic

Reactualizat la:
8Comentarii
Edelweiss: Nu sunt o simplă stripteuză. Fac balet erotic
I-a mers bine blondei Edeweiss în Italia! Rusoaica din Siberia, cu ochii ei verzi şi trup de nimfă, a reuşit în timp să ocupe un loc bine definit în visele macaronarilor, lucru care i-a permis să facă aproape pe nesimţite pasul de la producţiile pentru adulţi către filme cuminţi.

Acum, floarea de colţ care a topit Cizma este o prezenţă constantă atât pe marele ecran, cât şi la televiziune. Dar nu renunţă la spectacolele incendiare care au captivat publicul masculin.
„Sunt o exhibiţionistă, am o relaţie bună cu trupul meu şi deloc reţineri în a mă arăta goală. Totuşi, ţin să subliniez de fiecare dată că nu sunt o simplă stripteuză: am pregătit, după numeroase încercări, cel puţin patru spectacole, cu o coregrafie complexă, adaptată de fiecare dată la dimensiunile scenei pe care evoluam şi la ce urmăream să prezint”, precizează rusoaica.
Ea le dă fanilor şi o veste bună: pe lângă faptul că vor avea înregistrări erotice cu ea pe telefonul mobil, o vor putea admira şi în 2009 într-un calendar incendiar. „Cred că am avut noroc în viaţă, având posibilitatea să fac un lucru care îmi place, să transmit emoţii unui public extrem de variat. Sper să continui mult timp”, a mărturisit frumoasa care a renunţat la existenţa îndestulată şi lipsită de griji, pe care i-o ofereau părinţii, pentru a străluci pe micile ecrane şi în calendare fierbinţi. Şi-a asumat un mod de viaţă, şi-a asumat bulina roşie şi a reuşit să devină celebră. Nu are de ce să îi pară rău, de vreme ce asta şi-a dorit.



8Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor