Economia timiseana e direct afectata de scaderea exporturilor

De M. Hoster
Economia timiseana e direct afectata de scaderea exporturilor
Activitatea industrială desfăşurată în judeţul Timiş este puternic orientată spre export. O dovedesc şi statistiile oficiale. Scăderea valorii bunurilor trimise la extern de către firmele din judeţ a scăzut, iar aceasta s-a văzut imediat şi în ceea ce priveşte producţia industrială.

Ultimele date statistice analizate de Direcţia Regională de Statistică Timiş arată că producţia industrială realizată în luna august a anului curent, ultima cuantificată, de operatorii economici din judeţul Timiş a fost mai mică cu 4,3% comparativ cu luna precedentă. Vestea bună este că producţia industrială realizată în luna august 2011 de operatorii economici din judeţul Timiş a fost mai mare cu 12,9% comparativ cu luna august a anului 2010. Producţia industrială în perioada 1 ianuarie – 31 august a crescut cu 19,1 % faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Exportul judeţului a fost de 304 milioane de euro, mai mic cu 12 milioane de euro (3,9%) faţă de luna anterioară, iar importul de 258 milioane. În concluzie, chiar dacă am exportat mai puţin, balanţa comercială a Timişului rămâne pozitivă. Cel mai vestic judeţ al României a atras cu 45,6 milioane de euro mai mult decât a plătit pentru bunurile importate. Cele mai mari creşteri ale exporturilor au fost înregistrate la categoria încălţăminte, pălării, umbrele si articole similare, cu 5,528 milioane de euro, şi cu 1,797 milioane de euro la mijloace de transport. Importul a crescut la produse alimentare, băuturi, tutun, încălţăminte, pălării, umbrele si articole similare, materiale de construcţii şi la mijloace de transport.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor