Echipa de fotbal a avocatilor din Timis, campioana europeana!

De B.A.M
Reactualizat la:
Echipa de fotbal a avocatilor, campioana europeana
Echipa de fotbal a avocatilor, campioana europeana
Echipa de fotbal a avocaţilor Baroului Timiş, unde mai joacă şi avocaţi din Hunedoara, Alba şi Constanţa, a reuşit o performanţă greu de egalat, chiar şi pentru jucătorii profesionişti: a câştigat Campionatul European de Fotbal dedicat avocaţilor.

Echipa Lex Expert, coordonată de Călin Bot şi Marian Pâcleşan şi avându-l căpitan pe avocatul timişorean Vlad Bura a participat în perioada 4-9 iunie la a V-a ediţie a campionatului Euro Lawyers, care s-a desfăşurat la Cilento, în Italia. După şase meciuri în care nu a primit niciun gol, echipa Lex Expert, formată din opt avocaţi timişeni, iar restul din Hunedoara, Alba şi Constanţa, a reuşit, în premieră pentru o echipă românească, să câştige campionatul european.

„Campionatul european dedicat avocaţilor este la a ediţia a cincea. Însă campionatul mondial se organizează de aproximativ 30 de ani. Lex Expert este prima echipă din România care reuşeşte să câştige un astfel de turneu”, a declarat căpitanul echipei, Vlad Bura.

În finală, jucătorii români au reuşit să învingă echipa avocaţilor din Bari. „Ei sunt campionii Italiei. Este prima dată când o echipă italiană pierde o finală, în ultimii 30 de ani”, a mai spus Bura.

Singurul gol al partidei a fost marcat în prelungiri şi a marcat startul fiestei pentru avocaţii români.

Avocaţii timişeni care fac parte din echipa Lex Expert sunt: Cristi Popa, Ovidiu Vancea, Călin Bot, Vlad Bura, Florin Neagu, Alexandru Marcu, Adrian Gârbovean şi Casian Tărniceru.

Imediat după revenirea în ţară, lotul avocaţilor timişeni a început pregătirile pentru campionatul mondial, care va avea loc anul viitor la Budapesta.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor