E timpul sa vina primele pentru jucatori

E timpul sa vina primele pentru jucatori
Cosmin Contra a fost extrem de nervos după victoria obţinută, duminică, de Poli în faţa celor de la Oţelul Galaţi. Chiar dacă ar fi trebuit să fie bucuros, el nu a prea afişat nici un zâmbet la finalul celor 90 de minute de joc.

Prestaţia arbitrului Ovidiu Haţeganu, care în general a dezavantajat Poli Timişoara, a fost criticată dur de Guriţă.

Momentul decisiv care a declanşat supărarea antrenorului polist a fost faza în care Zicu a căzut în careul de 16 metri al oaspeţilor. „Nu este posibil ca Poli să primească un singur 11 metri în 16 etape, iar Brăneştiul cinci în opt etape! Timişoara trebuie respectată, nu se poate să se întâmple aşa”.

Contra a transmis câteva mesaje şi către patronul Marian Iancu. Chiar dacă acestea nu au fost „directe”, acestea se refereau clar la situaţia financiară din sânul echipei. „Această victorie este pe deplin meritată, reprezintă efortul tuturor jucătorilor. Ei nu au jucat pentru bani, ei au jucat pentru club, pentru culori, pentru public. Dar, cred că e timpul ca acum să vină şi primele”, a declarat Contra la finalul meciului.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !