E oficial: miercuri începe dezinsecția, dacă nu plouă! Substanțele cu care se stropește și mesajul PMT pentru timișoreni

De Roxana Deaconescu
9Comentarii
E oficial: miercuri începe dezinsecția, dacă nu plouă! Substanțele cu care se stropește și mesajul PMT pentru timișoreni
© foto: E oficial: miercuri începe dezinsecția, dacă nu plouă
Vești bune pentru timișoreni! Operațiunea de dezinsecție și deratizare începe în sfârșit în capitala Banatului, după cinci ani și jumătate de când nu s-a mai stropit serios împotriva insectelor și dăunătoarelor. Firma Coral Impex stropește cu trei substanțe avizate de Ministerul Sănătății, ne asigură reprezentanții primăriei.

Așa cum vă informam încă de sâmbătă, muncitorii firmei Coral Impex din Ploiești încep de miercuri treaba la Timișoara, după ce vineri a semnat în sfârșit contractele cu primăria: acordul-cadru și un prim contract subsecvent.

Potrivit reprezentanților PMT, se vor folosi trei substanțe: K-OTHRINE PROFI EC 250, care conține deltametrin, pentru combaterea țânțarilor adulți; VECTOBAC WG, care conține substanța activă bacillus thurigiensis israeliensis, pentru combaterea larvelor; dar și DERATION PELLET, care conține Bromadiolone, pentru combaterea rozătoarelor. Este pentru prima dată în mai bine de cinci ani și jumătate când se iau acțiuni împotriva șobolanilor, la Timișoara.

„Substanțele fac parte din grupele Xn şi Xi de toxicitate și sunt avizate de Comisia Națională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătății și nu pun în pericol populația și animalele. Acțiunea se desfășoară în conformitate cu prevederile Ordinului 119/2014. Personalul implicat în execuția serviciilor este calificat în funcția de agent DDD, în conformitate cu legislația în vigoare și este dotat cu echipament de protecție corespunzător”, transmit reprezentanții primăriei.

Mesaj pentru timișoreni

Viceprimarul Farkas Imre face apel la crescătorii de albine să reducă pe cât posibil zborurile acestora, pentru ca insectele să nu fie afectate. Mai mult, timișorenii sunt rugați să desfășoare acțiuni asemănătoare în propriile gospodării.

„Pentru ca tratamentele să aibă o eficiență ridicată, facem apel la toți cetățenii municipiului să ia măsuri urgente pentru efectuarea curățeniei în gospodăriile proprii și combaterea muștelor, țânțarilor și a altor insecte producătoare de disconfort”, transmite edilul.

Atenție! Riscați amenzi dacă nu efectuați astfel de lucrări, sancțiunile fiind cuprinse între 500 și 1.000 de lei pentru persoanele fizice și între 1.000 și 2.500 de lei pentru persoanele juridice.

Conform HCL 371/2007, se sancționează următoarele fapte: neefectuarea, înainte de începerea lucrărilor de deratizare, dezinsecție, dezinfecție a lucrărilor de salubrizare și igienizare a spațiilor proprii de depozitare a deșeurilor menajere, a spațiilor interioare și exterioare din jurul clădirilor; neefectuarea lucrărilor de deratizare și dezinsecție imediat ce se constată apariția de rozătoare (șoareci, șobolani) și/sau insecte (țânțari, muște, gândaci), etc; neexecutarea lucrărilor de deratizare, dezinfecție sau dezinsecție odată cu acțiunile organizate și coordonate de primărie, prin operatori în domeniu; precum și neluarea măsurilor de combatere a dăunătorilor din spațiile verzi și executarea unor lucrări de dezinsecție sau aplicarea de pesticide fără autorizare și a substanțelor care afectează insectele polenizatoare.

În cazul în care vremea va împiedica desfășurarea operațiunii, perioada de efectuare a activității de DDD va fi prelungă, mai spun oficialii PMT.

Coral Impex SRL din Ploiești primește 18,4 milioane de lei cu TVA pe patru ani, echivalentul a 3,87 milioane de euro, deși licitația era estimată la 10 milioane de euro (46,02 milioane lei cu TVA – n.r.). Valoarea primului contract subsecvent pentru serviciile de salubrizare – activități de deratizare, dezinsecție, dezinfecție este de 4,6 milioane de lei, echivalentul a aproape 1 milion de euro pe an. Municipalitatea va încheia patru contracte subsecvente pe patru ani, câte unul în fiecare an.

De menționat și faptul că Primăria Timișoara a plătit 14,4 milioane de lei cu TVA doar în perioada 2011-2013 pentru serviciile DDD pe domeniul public: 4,6 milioane lei pe 2011, 4,6 mil. lei în 2012 și 5 milioane de lei în 2013, conform datelor PMT.

Istoria zbuciumată a contractului de dezinsecție și deratizare a Timișoarei a început în toamna anului 2013, când vechiul contract, încheiat Deraton, a expirat, iar primăria a scos din nou acest serviciu la licitație. Doar firma Romprest Servicii S.A. a participat, însă a fost descalificată pentru că nu ar fi îndeplinit condițiile din caietul de sarcini.

Reprezentanții firmei amintite nu s-au dat bătuți și au acționat Primăria Timișoara în judecată. Au urmat patru ani în care nimic nu s-a mișcat, municipalitatea așteptând finalul procesului. Cu excepția unei perioade scurte, în 2016, când în Timișoara s-a făcut dezinsecție în regim de forță majoră, deoarece exista amenințarea virusului Zika. În vara lui 2017, reprezentanții primăriei au semnat un contract cu firma Deraton, care a putut face dezinsecție și deratizare în oraș timp de șase luni, cu 182.000 de lei. Contractul cu Deraton a expirat, însă, în 24 februarie 2018. Vara trecută, PMT a mai încheiat un contract provizoriu, cu firma arădeană Medinet Hygiene Consulting, care a expirat de mult timp. Pentru șobolani nu s-a mai dat însă cu nicio substanță de cinci ani și jumătate.

Articole pe aceeași temă:

Dezinsecția și deratizarea pot începe de miercurea viitoare. Plătim jumătate din suma estimată



9Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor