Dupa o disputa lasata cu vanatai, acum sunt colegi la noua echipa

De M. Hoster
Reactualizat la:
1Comentariu
Dupa o disputa lasata cu vanatai, acum sunt colegi la noua echipa
Dupa o disputa lasata cu vanatai, acum sunt colegi la noua echipa
În urmă cu câţiva ani au fost adversari înverşunaţi, inclusiv neregulamentar, acum sunt colegi şi trag cu toţii pentru succesul RCM Timişoara. Sunt cei doi georgieni veniţi de câteva zile la Timişoara şi trei dintre românii titulari la echipa bănăţeană. Între cele două tabere în 2009 a fost bătaie în toată regula, cu pumni, lăsată cu suspendări serioase. Urmăriţi video cu năzbâtiile de atunci ale noilor colegi de echipă!

Soarta a făcut ca adversarii de altă dată să devină acum colegi de echipă. Este vorba de Bidzina Samhkaradze şi Giorgi Khositashvili, sosiţi de câteva zile la Timişoara, aliaţi cu Daniel Carpo, respectiv de Valentin Calafeteanu şi Stelian Burcea. În 2009 între cele două grupuri a izbucnit un scandal în toată regula la un meci de campionat. Primii erau la Farul, ceilalţi la Dinamo Bucureşti. Tensiuni existau deja, ceva îmbrânceli existaseră şi cu două luni înaintea meciului de campionat, la o partidă interţări, între Georgia şi România.

Scandalul cel mare a fost la Bucureşti cu ocazia meciului de campionat. În minutul 5, după o grămadă, s-a iscat o bătaie în toată regula, cu pumni mulţi ţi vânătăi. Meleul creat s-a lăsat cu nouă pacienţi ajunşi la spital cu răni rămase nu în urma jocului de rugby ci după întâlnirea de K1.

Partida a fost întreruptă, sportivii s-au ales cu suspendări drastice. Calafeteanu şi Burcea câte şapte etape, georgienii câte şase, respectiv 10.

Minunea a făcut ca cele două “echipe” să se reunească la Timişoara. Carpo de la Farul şi cei doi dinamovişti sunt de ceva vreme colegii. Acum au venit şi georgienii. Se pare că securea războiului a fost abandonată şi acum toată lumea are ca scop succesul RCM Universitatea Timişoara. Căpitanul actual al bănăţenilor, Burcea, şi-a adus aminte de incidentm, dar nu a părut să îi fie afectată relaţia cu noii săi colegi. “Timişoara este o formaţie care îşi primeşte bine jucătorii şi sunt sigur că aceştia nu vor avea probleme cu integrarea în lot”, spunea Burcea, la prezentarea oficială a georgienilor.

Toată lumea a zâmbit, probabil câteodată o dispută bărbătească face bine! Să sperăm că toţi cei implicaţi vor fi la fel de bătăioşi şi la noua echipă, de această dată în jocul prestat!



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor