După ce a câștigat Maratonul Arctic Ultra 6633, Tibi Ușeriu se reface la Oradea și a vizitat Penitenciarul Oradea

De Oana Farcas
După ce a câștigat Maratonul Arctic Ultra 6633, Tibi Ușeriu se reface la Oradea și a vizitat Penitenciarul Oradea
© Foto: Penitenciarul Oradea
La puțin timp după câștigarea celei de-a treia ediție a ultramaratonului de la Cercul Polar, alergătorul de anuduranță, Tibi Ușeriu, se recuperează lângă Oradea.

Vineri, 30 martie, Ușeriu a dat curs invitației din cadrul proiectului de activitate „De vorbă cu personalitățile” și le-a povestit experiența sa de viață celor 48 de deținuți prezenți la eveniment.

Aflat în plină glorie, Tiberiu Ușeriu duce în spate un bagaj greu, încarcat de întâmplări care nu-i fac cinste, dar pe care a reușit să și le asume și, mai mult, să le expună într-un volum autobiografic.

A fost slugă la ciobani, martor la alba-neagra, pizzar într-un restaurant italian, bodyguardul unui interlop sârb și autor de jafuri armate. După ce a stat într-o închisoare de maximă siguranță, timp de zece ani, a reușit să o ia pe un drum mai bun, alergând în competiții extreme pentru o cauză nobilă: Tășuleasa Social, o asociație care împădurește România.

Ușeriu e singurul om din lume care a câştigat, de trei ori la rând, cel mai greu ultra maraton din lume: „6633 ARCTIC ULTRA”, o cursă extremă, la Cercul Polar. Și-a asumat toate faptele și a scris o carte cu titlul „27 de pași”, un titlu dat de dimensiunea curții în care fostul deținut avea voie să se plimbe, după ce în primii ani în spatele gratiilor a fost ținut la izolare.

Le-a făcut un rezumat și deținuților de la Oradea despre care se consideră că „a avut un impact pozitiv în rândul deținuților care au fost extrem de impresionați de etapele din viața sa, schimbarea și rezultatele sportive pe care le-a obținut prin perseverență, determinare, curaj și disciplină”.

Referitor la întâlnirea cu Tibi Ușeriu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Oradea, Adina Bîrda, a menționat că „această activitate completează cu succes celelalte demersuri de reintegrare socială a deținuților din Penitenciarului Oradea”.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !