Dumeşti, satul uitat de lume

3Comentarii
Dumeşti, satul uitat de lume
În timp ce oraşele hunedorene devin din ce în ce mai sufocate de investiţii măreţe, există şi localităţi, în judeţul Hunedoara, unde oamenii trăiesc aproape ca în Evul Mediu. Una dintre aceste localităţi este Dumeşti din comuna Vorţa. Localitatea nu are curent electric, gaz, apă potabilă, iar drumul de acces până în sat este aproape impracticabil.

Au rămas doar
bătrânii


Şase familii împart de ani buni un
sat întreg, odinioară
animat de zeci de suflete. Localitatea
Dumeşti se află la numai 40
de kilometri de Deva însă pare acum un sat
părăsit. Tinerii au migrat spre oraş,
iar alte familii nu s-au mai stabilit aici. Să
ajungi în satul Dumeşti
trebuie să treci o vale întinsă pe
câţiva kilometri, denumită de
săteni „Valea Lungă”. De la
baraj, până în sat,
drumul se derulează doar prin imagini
sălbatice şi pare o potecă mai
largă, „mânjită” cu noroi,
ascunsă printre copaci. Drumul trece prin trei
sate, însă nicio placuţă nu
indică intrarea în unul dintre ele. Şi
totuşi, la Dumeşti există.
Agăţată de un par, plăcuţa te
informează că de acolo intri, practic,
într-o altă lume. În
Dumeşti locuiesc o
mână de oamenii, atât de
îndepărtaţi de lume încât
par a avea propriul lor timp şi destin. Din cele
90 de case ale satului Dumeşti, astăzi doar
şase mai sunt locuite. Localnicii, 11 la
număr, sunt toţi trecuţi de 70 de ani
şi îşi duc traiul în case mici,
luminate noaptea de lumânări sau lămpi
cu petrol. „E foarte grea viaţa aici.
Drumul este foarte rău şi nu avem nici
curent. Când se întunecă aprindem
lampa cu petrol, dar nici petrol nu se mai prea
găseşte. Acuma mi-a adus băiatul mea de
pe la Dobra, dar doi am folosit
motorină
”. Povesteşte Galenia
Cărmăzan.

Acasă la bătrânul
Aron


Aron Muntean este cel mai în vârstă
localnic din Dumeşti. Casa
bătrânului are pereţii
„pictaţi” cu strat de var şi
humă amestecată cu vopsea albastră
şi este chiar prima casă din
sat. La fereastră are perdele de
culoarea laptelui, iar în mijlocul camerei,
prinsă de tavan, stă lampa. La cei 84 de ani
ai săi, bătrânul povesteşte, cu
lacrimi în ochi, despre vremurile în care
satul se umplea de glasurile copiilor, despre vecinii
săi care fie au plecat la oraş, fie au murit
în satul natal, despre vremuri
demult apuse pentru satul Dumeşti. „Erau familii,
erau multe familii când eram noi copii. Şi
pe de-o parte de deal şi pe de alta erau familii.
Când eram mai mici mergeam şi cu Steaua la
Crăciun. Acum suntem izolaţi. Ne-or
lăsat aşa izolaţi. Înainte mai
veneau rudeniile în vizită dar acuma
când le spun de drum, nu mai vin
”,
povesteşte bătrânul
stergându-şi lacrimile.
Înainte de Revoluţie erau 90 de
numere, dar mulţi au socotit să-şi lase
casele, să se mute la oraş ori în alte
localităţi mai mari. Care am rămas
suntem bătrânii
”, conchide
Aron Muntean.

„Cum e şi azi, aşa-i
şi mâine”


Nu există locuinţă în
Dumeşti în care să nu
găseşti măcar o lampă de petrol.
Satul nu este racordat la reţeaua
de energie electrică. Sătenii, atât
câţi au mai rămas, s-au obişnuit
cu lipsa luminii, însă durerea cea mai mare
a lor o reprezintă drumul greu accesibil pentru
autoturismele mici. Dumeşti nu
are curent electric, de cabinet medical nici nu poate
fi vorba, iar atunci când trebuie să-şi
îngroape morţii, oamenii sapă
groapă în grădină. Biserica din
sat este acum o ruină, iar când vor să
se roage, oamenii aprind o lumânare în
casă, deoarece cel mai apropiat lăcaş de
cult este la câţiva kilometri
distanţă. Atunci când vor
să-şi cumpere alimentele necesare,
sătenii sunt nevoiţi să se urce în
căruţă şi să plece spe Ilia.
Se întorc la Dumeşti, cu
tăştile plină până la refuz
de zahăr, făină sau ulei. „Eu
sunt bătrân şi nu mai pot să
ţin multe animale. O fost aici şi un magazin,
dar cum s-or mutat mai toţi, l-or închis.
Acuma dacă ne trebe ceva, trebe să mergem
până la Ilia. Am noroc că mai îmi
aduce băiatul cele necesare. Nu avem ce să
facem. Apăi, îi rău tare, că
maşina nu se poate băga pe aici. Nu
vedeţi cum îi drumu’. Numai cu
căruţa îi de mers. Urât îi
că nu-i cursă
”, mai spune
Aron Muntean. În
Dumeşti, chiar şi
sărbătorile sunt o zi la fel ca oricare alta.
Cum îi azi, aşa-i şi
mâine. Cum îi Ajunul de Crăciun,
şi de Paşti aproape aşa-i. Ne mai
schimbăm aici între noi dar situaţia e
grea
”, povesteşte bătrânul.


Singurătatea pentru cei 11 oameni care mai
locuiesc aici a devenit o obişnuintă. De
altfel, o zi obişnuită în satul
Dumeşti arată cam aşa: cum se
luminează de ziuă, bătrânii
îşi fac de lucru prin gospodărie, merg
cu animalele pe câmp şi aşteaptă
să vină noaptea.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor