Drumarii din Timiş susţin că sunt pregătiţi de primele ninsori

10Comentarii
Drumarii din Timiş susţin că sunt pregătiţi de primele ninsori
Oficialii de la drumuri au susţinut, luni, în faţa prefectului de Timiş, Mircea Băcală, că nu vor mai fi luaţi prin surprindere de prima ninsoare, firmele care se ocupă de deszăpezirea şoselelor fiind pregătite cu utilaje şi materiale antiderapante pentru a face faţă iernii.

Astfel, atât directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara, Ioan Maliţa, instituţia care are în administrare drumurile naţionale, cât şi directorii de la Direcţiile de Drumuri din cadrul Consiliului Judeţean Timiş şi Primăria Timişoara au afirmat că pregătirile pentru ninsorile din acest an sunt aproape încheiate, deszăpezirea unui drum urmând să dureze, în funcţie de starea vremii, între două şi 20 de ore.

Ioan Maliţa a afirmat că pentru deszăpezirea drumurilor naţionale şi europene au fost pregătite 97 de utilaje şi au fost achiziţionate 6.500 de tone de sare şi 8.500 de tone de nisip. La rândul lor, administratorii drumurilor judeţene au afirmat că au fost pregătite 53 de utilaje de intervenţie şi a fost achiziţionat 33 la sută din materialul antiderapant necesar, urmând ca acest procent să crească la 75 la sută până la sfârşitul anului. De asemenea, reprezentanţii municipalităţii au afirmat că vor fi informaţi constant, prin dispeceratul Poliţiei Comunitare, despre starea drumurilor din oraş, urmând ca, în caz de nevoie, să se intervină prioritar cu utilaje şi material antiderapant pe traseele mijloacelor de transport în comun.



10Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor