Drum închis din nou pe 16 Decembrie

20Comentarii
Drum închis din nou pe 16 Decembrie
Surprize neplăcute pentru şoferii timişoreni, miercuri dimineaţă, când au constatat cu uimire că nu mai pot intra pe bulevardul 16 Decembrie. Doi poliţişti comunitari stăteau planton în intersecţia de la bd. General Dragalina cu 16 Decembrie, ca să nu treacă nicio maşină. 

Primăria a început… din nou, lucrări, pe 16 Decembrie! De această dată, de canalizare. Circulaţia pe acest bulevard a fost închisă, pe porţiunea de la bd. General Dragalina la strada Iancu Văcărescu. Problema este că şoferii au constatat acest lucru la faţa locului, unde era accesul interzis, din cauză că nimeni n-a avut bunăvoinţa sau poate n-a considerat destul de important să anunţe că se va închide o stradă. Iar lucrările vor dura săptămâni în şir!
Cei doi poliţişti comunitari care stăteau în intersecţia bd. 16 Decembrie cu bd. General Dragalina au fost nevoiţi să le explice şoferilor, care vroiau musai să treacă, ce rută ocolitoare trebuie să aleagă: au fost dirijaţi pe bd. Constantin Brâncoveanu. Lucrările au început la intersecţia de la 16 Decembrie cu Iancu Văcărescu. „Aquatim a început lucrările, se înlocuieşte magistrala de canalizare, prin fonduri ISPA. Şantierul va dura două luni pe 16 Decembrie. După ce se finalizează canalizarea, vom asfalta tot drumul. În trei săptămâni se va putea circula pe strada Iancu Văcărescu de la 16 Decembrie până la Piaţa Iosefin”, ne-a declarat şeful Direcţiei de Drumuri şi Transporturi a primăriei, Culiţă Chiş.



20Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor