Accidentul s-a produs pe drumul care leagă Timișoara de Deta, la intersecția care face legătura cu localitatea timișeană Pădureni. Conducătorul unei autoutilitare circula dinspre Șag spre Jebel, iar la un moment dat a lovit din spate un alt autoturism al cărui șofer aștepta să vireze la stânga spre Pădureni.
Impactul a fost puternic, iar mașina mică a fost proiectată într-un șanț de pe marginea drumului. Atât conducătorul auto nevinovat, cât și tânăra pasageră pe scaunul din dreapta în mașină au fost răniți și au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Polițiștii de la Rutieră s-au deplasat la fața locului și au început o anchetă. Ei au deschis pe numele șoferului vinovat un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Din cauza accidentului circulația a fost blocată, iar oamenii legii i-au direcționat pe șoferi pe o rută ocolitoare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!