Două cazuri de gripă porcină au fost depistate în şcoli din Bucureşti şi Iaşi

2Comentarii
Două cazuri de gripă porcină au fost depistate în şcoli din Bucureşti şi Iaşi
Centrul Naţional de Prevenire a Bolilor Transmisibile a anunţat două noi cazuri de gripă A/H1N1 în şcoli, fiind vorba despre o elevă de 9 ani din Bucureşti, respectiv o elevă de 15 ani, din Iaşi, care nu au călătorit într-o zonă afectată.

Centrul Naţional de Prevenire a Bolilor Transmisibile a anunţat că au fost depistate, aseară, primele cazuri de îmbolnăvire cu virusul gripal A/H1N1 la persoane care nu au călătorit într-o zonă afectată, deci nu au context epidemiologic identificat.

Este vorba despre o fată de 9 ani, elevă într-o şcoală din Bucureşti  şi de o alta în vârstă de 15 ani, din Iaşi.  În ambele cazuri, autorităţile sanitare au decis suspendarea, pentru o săptămână,  a cursurilor din clasele în care învaţă elevele. De asemenea, în cursul acestei zile, va începe triajul epidemiologic pentru identificarea altor posibile cazuri.

 În prezent, cele două fete se află izolate la domiciliu, unde li se administrează medicaţia anitivirală.

“Din acest moment, ne aşteptăm şi la alte cazuri cu transmitere locală, fără context epidemiologic identificat. Numărul acestora va depinde foarte mult de modul în care populaţia va respecta recomandările noastre şi va înţelege că aceste reglementări sunt făcute să protejeze atât persoana bolnavă, cât şi persoanele din jur. Este, în opinia mea, cea mai importantă responsabilitate civică cu care ne confruntăm în ultimii ani”, a declarat profesor doctor Adrian Streinu Cercel, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.

Ministerul Sănătăţii atrage atenţia cadrelor didactice asupra obligaţiei de a realize, zilnic, la prima oră de curs, triajul epidemiologic şi de a prezenta metodele de prevenţie.

Sursa: Newsin



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor