Dosarul privatizărilor

DIICOT
DIICOT
BUCUREŞTI – În dosarul privatizărilor, DIICOT a început urmărirea penală pentru 8 persoane, toate acuzate de şantaj, trădare şi complicitate la aceste infracţiuni. Printre cei cercetaţi se află funcţionari publici, cu funcţii importante în ministerul Economiei şi Comerţului, dar şi consultanţi internaţionali.

Conform anchetatorilor, aceştia ar fi făcut schimb de informaţii strategice, fapt ce ar fi pus în pericol siguranţa naţională a României.

Cetăţeanul bulgar Stamen Stancev, consultant internaţional, este considerat personajul cheie al dosarului privatizărilor. Acesta este acuzat de spionaj şi de organizarea acestei reţele de spionaj. Cetăţeanul ceh Michael Susak şi americanul de origine rusă Vadim Benyatov, ambii consultanţi internaţionali, sunt acuzaţi de infracţiuni care aduc atingere securităţii naţionale. Dorinel Mucea, Mihai Radu Donciu şi Robert Marius Neagoe sunt acuzaţi de trădare prin transmiterea de secrete.

Dorinel Mucea este fostul adjunct al şefului Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizare în Industrie din cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului, Robert Marius Neagoe este director al Direcţiei Juridice în cadrul aceluiaşi oficiu, iar Radu Mihai Donciu este fost consilier al ministrului comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei, cu responsabilităţi pe linia privatizării agenţilor economici în subordinea ministrului.

Tot în dosarul privatizărilor, Flore Mircea Călin, reprezentantul permanent în România al unei societăţi de consultanţă bancară este acuzat de spionaj, iar consultantul internaţional Mustafa Oral este acuzat de complicitate la săvârşirea infracţiunii de spionaj.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor