Dosar penal pentru soferul care a lovit cu masina patru persoane in noaptea de Inviere

17Comentarii
Dosar penal pentru soferul care a lovit cu masina patru persoane in noaptea de Inviere
Şoferul care a fugit după ce a accidentat cu un Audi patru persoane la Izvin, judeţul Timiş, în noaptea de Înviere, este cercetat în stare de libertate. Câţiva dintre membrii familiei sale, care l-au scos pe acuzat cu forţa din maşina poliţiei, sunt cercetaţi pentru ultraj. Poliţistul care a tras un foc de avertisment, pentru a scăpa de agresori, este şi el anchetat.

Accidentul petrecut în noaptea de Înviere în localitatea Izvin din judeţul Timiş nu a rămas fără urmări. Incidentul s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică,  pe DN 6. Un bărbat aflat la volanul unui autoturism Audi a lovit patru persoane care ieşeau de la slujba de Înviere şi a fugit de la locul accidentului. Poliţiştii au urmărit autovehiculul, pe care au reuşit să îl blocheze după aproximativ o sută de metri.

După legitimarea ocupanţilor acestuia, s-a stabilit identitatea conducătorului auto, acesta fiind Ovidiu Cosmin S., de 29 ani, din localitatea Izvin, judeţul Timiş. Conducătorul auto a fost condus la domiciliul său, pentru ridicarea documentelor de identitate şi ale autoturismului. Din imobil au ieşit membrii familiei acestuia, care au trecut la agresarea poliţistului, după care au deschis portiera autoturismului pentru a coborî conducătorul auto implicat în accident. Poliţistul a scos armamentul, executând un foc de avertisment în plan vertical. În acel moment, toţi membrii familiei au intrat în curte, iar conducătorul auto a reuşit să fugă”, a arătat Emil Andrei, de la biroul de presă al Poliţiei Timiş.

În cursul zilei de marţi, şoferului din Audi i-a fost întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, fugă de la locul accidentului soldat cu victime fără încuviinţarea organelor de poliţie, sustragerea de la recoltarea de probe biologice şi conducere fără permis. „Membrilor familiei le-au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj”, a mai arătat Emil Andrei.

Poliţistul care a efectuat un foc de armă, în plan vertical, pentru a-i înlătura pe atacatori, este şi el cercetat de superiorii săi, pentru a se stabili dacă se impunea să facă uz de armamentul din dotare. Niciuna dintre persoanele accidentate la Izvin nu a depus încă plângere împotriva şoferului vinovat, potrivit reprezentanţilor IPJ Timiş.



17Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor