Dorinel Munteanu, foarte aproape de Timişoara

2Comentarii
Dorinel Munteanu, foarte aproape de Timişoara
După ce Uhrin a declarat că nu poate reveni la Timişoara, conducerea clubului bănăţean s-a reorientat tot către antrenori străini. Vizaţi au fost, cel puţin la nivel declarativ, germanul Lothar Matthaus, dar şi italienii Delio Rossi, Walter Mazzari şi Marco Giampaolo. Din ţară, se spune că ar fi vizat chiar Victor Piţurcă, dar sunt şanse destul de mici ca fostul selecţioner să ajungă pe Bega.

Cea mai plauzibilă variantă internă este tot un „străin”, adică „neamţul” Dorinel Munteanu. „Vreau un antrenor care să fi antrenat în Champions League şi care să facă o pregătire de vară exemplară. Nu vreau să păţim ca în sezonul trecut, când am încheiat campionatul în genunchi”, a explicat Marian Iancu profilul antrenorului căutat. Şeful clubului bănăţean a dat apoi şi indicii: „Tot ce pot să spun e că e neamţ. Atât! Luni va veni din Germania şi vom discuta faţă în faţă”. Dorinel Munteanu, antrenorul echipei U Cluj a fost zilele trecute în Germania, unde are şi domiciliul. Luni el se va întoarce în România şi după toate probabilităţile va ajunge în Timişoara unde va purta prima rundă de negocieri cu clubul bănăţean. Dorinel, recordmenul de selecţii la naţionala României este un antrenor apreciat, dar totodată şi contestat. A făcut treabă bună la CFR Cluj, dar echipa fusese creată de Aurel Şunda, a dezamăgit la Piteşti şi Vaslui, nu a confirmat la Steaua, iar la U Cluj a avut mai tot timpul probleme. Cu retrogradarea şi cu fanii, dar a scăpat până la urmă trupa „şepcilor roşii” de liga a III-a. Interesant este că în trecut Iancu s-a „luat” de Dorinel Munteanu acuzând voalat pe el şi pe jucătorii de la CFR Cluj că folosesc substanţe interzise. Rămâne de văzut dacă Dorinel Munteanu, originar din Banat (comuna Grădinari, jud. Caraş-Severein) se va înhăma pe banca tehnică a unei echipe greu de condus…



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor