Dorin Goga e suparat: ACS Poli are sanse slabe sa evite retrogradarea

De T. Ex.
5Comentarii
Dorin Goga e suparat: ACS Poli are sanse slabe sa evite retrogradarea
© TION: Dorin Goga e suparat: ACS Poli are sanse foarte putine sa evite retrogradarea (foto: arhiva)
După ce au fost învinşi cu un scor care nu mai lasă loc de interpretări, 6 – 1 la Botoşani, jucătorii lui ACS Poli îşi pun întrebări legate de situaţia echipei şi posibilitatea de a mai scăpa de retrogradare. Cel mai sincer dintre fotbalişti s-a dovedit a fi Dorin Goga, marcatorul singurului gol de la Botoşani, şi acela din 11 metri. Va scăpa ACS Poli? „Să fiu corect? Foarte puțin!”, spune Goga, lovit de sinceritate maximă.


Realitatea unei retrogradări va duce la plecarea celei mai mari părţi a fotbaliştilor aflaţi în prezent la clubul bănăţean. E greu de crezut că aceştia vor continua într-o ligă inferioară. Prima echipă fotbalistică a Timişoarei a mai trecut o dată printr-o situaţie similară, atunci când Marian Iancu a plecat, iar echipa a rămas fără sprijin şi a retrogradat.

Brusc, bătuţi rău, fotbaliştii de acum, printre ei fiind chiar unii plecaţi la precedenta retrogradare, au devenit sinceri şi îşi toarnă cenuşă în cap. Cel care a recunoscut că viitorul nu e roz deloc este Dorin Goga. El acceptă că situaţia la echipă e dezastruoasă.

„Trebuie să se schimbe ceva capital la noi. Ne-am bătut singuri. În prima repriză am început bine, am avut noi ocazii și au dat ei goluri pe greșelile noastre copilărești. E puțin spus situație disperată. E foarte nasol. Din păcate, noi suntem principalii responsabili, nu văd care e soluția”, a declarat Goga, la Digisport, după jocul de luni.

Atacantul timişorenilor a mai declarat că orizontul retrogradării ar cam trebui să dea de gândit coechipierilor săi: „Poate ar trebui să acceptăm că retrogradăm și să începem să jucăm fotbal. Așa poate se schimbă ceva. Dacă ne tot lamentăm cu următorul meci trebuie să îl câștigăm, următorul meci trebuie să îl câștigăm, o să continuăm în aceeași notă. Toată lumea a văzut ce a fost pe teren”.

Cine e e de vină pentru situaţia actuală? Chiar fotbaliştii, mai spune Goga.

„E o situație pe care nu am mai trăit-o, e nasol. Noi trebuie să găsim schimbarea, poate să vină orice antrenor, ori conducător. Sunt jucători tineri care ar trebui să arate că merită să joace în Liga I, ca anul viitor să își găsească echipa dacă echipa retrogradează sau să o menținem pe aceasta în prima ligă”, a mai declarat Dorin Goga.

Articole pe aceeași temă:

Timisoara, infrangere rusinoasa. FC Botosani – ACS Poli: 6 – 1



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor