Donați pentru salvarea Băilor Neptun din Herculane! Este nevoie de 100.000 de euro

De Adrian Panduru
Reactualizat la:
16Comentarii
Donați pentru salvarea Băilor Neptun din Herculane! Este nevoie de 100.000 de euro
© foto: Herculane Project
Puteți dona pentru salvarea Băilor Neptun din Herculane. Cei de la „Herculane Project” au nevoie de 100 000 euro pentru a pune în siguranță clădirea Băilor Neptun.

Cei de la Asociația LOCUS au dezvoltat un proiect tehnic pentru salvarea acestor băi, au cercetat în cel mai mic detaliu toate cele 62 de încăperi de tratament, au scanat fațada principală și accesul principal cu ajutorul a două firme, au mapat degradări, având un cumul de 265 de planșe de degradări, au documentat detaliile și ornamentele. Și totuși… o parte din casă s-a prăbușit în februarie…

„Iar când accesezi casa, ei bine, nu putem să spunem de câte ori am plâns și ne-am întrebat ce putem face mai mult, încotro să o luăm? Dincolo de sentimente, am muncit, o echipă de tineri… (…) Acum, acel sector al casei este atât de degradat încât numărăm zilele până la prăbușirea totală a acestuia. Singurul obstacol pe care îl avem sunt lipsa fondurilor – banii de la Primărie sunt insuficienți, iar acolo unde există promisiuni din partea unor instituții ale Statului nu avem certitudinea că ele vor fi onorate”, transmit tinerii de la Asociația Locus.

Îi puteți ajuta voi, donând 5 euro sau 23.5 lei pentru a-i ajuta să strângă suma necesară și să înceapă șantierul.

Puteți dona aici:

https://www.paypal.me/asociatialocus

Cont Asociatia LOCUS: RO17BTRLRONCRT0421032701, CUI 38615380

Asociația Locus, ce are sub tutelă inițiativa Herculane Project, a fost înființată de un grup de tineri arhitecți în anul 2017, având ca scop salvarea și promovarea patrimoniului României.

„Proprietarul clădirii este Primăria Băile Herculane, însă terenul aparține de doi proprietari privați care nu și-au dat acordul pentru ca lucrările să înceapă. Singura intervenție ce legea ne-o permite să o realizăm este punerea în siguranță a clădirii monument de cea mai înaltă clasă în România, clasa A. Menționăm faptul că proiectul tehnic a fost elaborat în baza unui protocol de colaborare cu Primăria Băile Herculane, care are la dispoziție un buget de 80.000 lei pentru această lucrare, sumă insuficientă și încă nealocată în bugetul pe anul 2019. Proiectul tehnic a fost trimis de către administrația locală spre avizare către DJC Caraș-Severin, care susține demersurile pentru salvarea clădirii, și care a dat un aviz pozitiv proiectului”, transmit cei de la Asociația Locus.



16Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor