Doi români deţinuţi ilegal în Italia după un viol primesc compensaţii totale de 45.000 de euro

3Comentarii
Doi români deţinuţi ilegal în Italia după un viol primesc compensaţii totale de 45.000 de euro

Doi români care au fost deţinuţi trei luni
în Italia pentru un viol pe care nu l-au comis vor
primi despăgubiri în valoare totală de
aproape 45.000 de euro, relatează site-ul
Cronacaqui.it.

Fraţii Adrian şi Gheorghe Nichitean, în
vârstă de 23 şi 24 de ani, au fost
arestaţi după ce o prostituată a fost
violată în septembrie 2007 într-un parc
din Torino. Femeia italiancă a alertat poliţia
spunând că a fost violată de doi
români, iar un prieten al ei ar fi fost
tâlhărit. Poliţia a efectuat
căutări în zonă şi i-a găsit
pe cei doi fraţi români. Aveau asupra lor mai
multe portofele, bancnote de zece şi 50 de euro,
brăţări şi alte bijuterii. Au fost
reţinuţi, iar victima i-a identificat ca fiind
autorii violului. După trei luni de detenţie,
testele ADN au stabilit că lichidul seminal prelevat
de la victima violului nu aparţine celor doi
români. Procurorul Laura Longo a fost nevoit să
ceară eliberarea celor doi români
nevinovaţi. În acest context, avocatul
românilor, Luca Giabardo, a adresat justiţiei
italiene o cerere privind acordarea de compensaţii.
Curtea de Apel din Torino a decis acordarea sumei de 24.500
de euro lui Adrian Nichitean şi 20.000 de euro lui
Gheorghe Nichitean.

Taguri: , , ,


3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor