Doi morţi, dintre care o persoană decapitată, în urma unui accident feroviar la Lugoj

33Comentarii
Doi morţi, dintre care o persoană decapitată, în urma unui accident feroviar la Lugoj
Accident feroviar groaznic la intrare în Lugoj. Doi bărbaţi şi-au pierdut viaţa după ce camioneta în care se aflau a fost izbită în plin de trenul personal Timişoara – Caransebeş. Ruta Timişoara-Bucureşti, via Lugoj, a fost complet blocată, iar ceferiştii au avut nevoie de mai multe ore pentru a repune în funcţiune toate sistemele de avertizare, distruse de camioneta târâtă de locomotivă, care a măturat instalaţiile amplasate lângă terasament, pe o lungime de mai bine de 500 de metri. Imagini  | Video

Cei doi mergeau de la Lugoj la Jabăr, cu o
camionetă plină ochi cu lemne. Când au
ajuns la ieşire din oraş, la trecerea la nivel cu
calea ferată, maşina s-a împotmolit din
cauza greutăţii şi a gheţii de pe
şosea. „I-am văzut de la
distanţă. Semnalele de avertizare erau pornite,
i-am semnalizat sonor şi am încercat să
opresc garnitura. Nu ştiu ce făceau în
cabină, îmi părea că erau foarte
agitaţi. I-am lovit în plin, nu aveam cum
să opresc trenul. Nu înţeleg de ce nu au
sărit din maşină, pentru că aveau
timp”, povesteşte mecanicul de locomotivă.
Cei doi nu au avut nicio şansă. Lucrătorii
feroviari spun că în zonă trenul
circulă cu aproximativ 100 de kilometri la oră.
Locomotiva a lovit autoutilitara în plin şi, din
cauza impactului, maşina a fost
târâtă peste 500 de metri, până
aproape de intrare în gara din Lugoj. Lovitura a fost
extrem de violentă şi, până să se
oprească, garnitura şi maşina au rupt toate
semnalizatoarele, semafoarele şi semnele de
circulaţie de pe marginea drumului.
Poliţiştii, medicii de pe ambulanţă
şi pompierii au ajuns imediat la faţa locului,
dar nu au mai putut face nimic pentru cei doi.
“Intervenţia a fost extrem de dificilă. Nu am
reuşit să intrăm cu maşina de
descarcerare, aşa că am luat o sanie şi am
transportat generatorul şi ustensilele până
la locul unde s-a oprit locomotiva. A trebuit să
tăiem şi un stâlp pentru a scoate din
cabină una dintre persoanele decedate”, a arătat
şeful echipei SMURD Lugoj. Cei de la Poliţia
Transporturi Feroviare au reuşit să identifice
doar unul dintre cei doi bărbaţi. Şi asta
pentru că celălalt a fost practic
sfârtecat, iar agenţii nu au reuşit
să-i recupereze complet trupul. Echipe de
criminalişti şi poliţişti din Lugoj de
la TF au cules rămăşiţele umane
împrăştiate pe sute de metri pe calea
ferată. Ruta feroviară
Timişoara-Bucureşti, via Lugoj, a fost complet
paralizată ore bune.



33Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor