“Doi creştini şi patrioţi” au reînviat PRM Timiş

29Comentarii
“Doi creştini şi patrioţi” au reînviat PRM Timiş
Poate una dintre cele mai mari surprize ale scrutinului pentru Parlamentul European o reprezintă procentul obţinut de PRM în tandemul Vadim-Becali. Surpriza a fost la fel de mare şi în Timiş, unde peremiştii erau în cădere liberă după alegerile de anul trecut, şi au obţinut locul patru pe judeţ.


7,37% “fani” Becali şi Vadim în
Timiş! Acesta a fost procentul obţinut de
filiala PRM Timiş la europarlamentare.
Spectaculos, în condiţiile în care la
alegerile locale din 2008 PRM nu a
reuşit să obţină niciun mandat
în Consiliul Judeţean Timiş sau
în Consiliul Local Timişoara, iar la
alegerile parlamentare uninominale de anul trecut
scorul a fost, din nou, dezastruos. Acest lucru a
făcut ca unii peremişti să migreze spre
alte formaţiuni politice. De exemplu, foştii
consilieri Ionuţ Nasleu şi Adrian
Păşcuţă au aderat la PNL.


Preşedintele PRM Timiş,
Mircea Purceld, consideră că procentul
obţinut la nivel naţional, 8,65%, este unul
satisfăcător, dar cel pe Timiş este
foarte bun: “Este adevărat că după
căderea pe care am avut-o la alegerile locale
şi cele generale, acest procent
înseamnă o revenire şi se bazează
pe munca filialelor locale, care n-au depus armele.
Trebuie să recunosc că apropierea de PNG a
adus câteva procente în plus, şi aici
trebuie să le aduc reproşuri celor care n-au
ţinut cont de propunerea grupului din care
făceam parte şi eu, care a insistat pentru o
apropiere de PNG încă de la generale. Atunci
liderii celor duă partide n-au vrut, dar iată
că Dumnezeu le-a dat mintea cea de pe urmă
şi cele două partide naţionaliste
aleargă acum împreună. Rezultatul pe
Timiş este foarte bun, pentru
că suntem peste UDMR şi
peste PNŢCD, suntem al patrulea partid în
Timiş. Este un nou
început”, consideră Purceld.

UDMR a obţinut în
Timiş 5,72%, în timp ce
PNŢCD a atras 2,06% din sufragii,
ţărăniştii, gruparea-Miluţ,
fiind bătuţi la scor de EBA, care a
obţinut 4,7%.



29Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor